Vreau să fiu ascultat! – un strigăt neauzit

Vreau să mă auzi! Vreau să mă asculți! Vreau să recepționezi ce îți transmit! Vreau să mă vezi! – câteva dintre cele mai frecvente strigăte „surde” ale oamenilor.

Ascultarea și exprimarea ne ajută să ne formăm personalitatea. Prin comunicare, putem dezvolta și trăi cea mai completă variantă a noastră, întrucât acestea ne permite să ne observăm în relație cu celălalt și astfel să ne putem descrie.

Întrebările care se pun și cărora vom încerca să le conturăm răspuns astăzi sunt:

  • De unde provine această nevoie arzătoare de a vrea să fim ascultați?
  • Cât de puternică este această nevoie?
  • Nevoia de a fi ascultat provine, de fapt, dintr-o lipsă de atenție?

Cu toții ne dorim relații apropiate cu persoanele care au aceleași aspirații ca noi, aceleași valori, aceleași principii. Însă, indiferent de vârsta la care ne aflăm, toți ne dorim o relație apropiată și autentică cu familia de origine.

Problemele de atașament de la vârsta adultă sunt consecințele unei relații deficitare din copilărie. Modul în care interacționăm cu figurile importante ale copilăriei și felul în care ele au fost sau nu receptive nevoilor noastre vor defini imaginea de sine și relaționarea cu ceilalți!

Arta ca modalitate de exprimare a trăirilor afective intense

Astfel, pentru prima întrebare răspunsul se află în relațiile din copilăria pe care am avut-o! Modul în care am relaționat cu părinții va contrui know-how-ul relațiilor viitoare. Dezinteresul, nepăsarea, ignoranța cu care am fost tratați sau pur și simplu lipsa de timp pe care părinții au avut-o în relație cu noi, va da naștere nevoii de a fi ascultați. Neavând cu cine vorbi, nevoia noastră va deveni un ecou în interiorul nostru, un ecou pe care doar noi îl auzim și căruia nu îi putem da glas.

Cât de puternică este această nevoie?

În perioada copilăriei, orice interdicție devine condiționare. Ori de câte ori suntem opriți din a face ceva, ne vom gândi inconștient și constant la acel lucru. La fel este și cu nevoia de a fi ascultat! Putem compara această dorință cu o călătorie în jurul lumii, pe care ne doream de foarte mult timp să o facem, însă, la un moment dat, un zid venit parcă de nicăieri apare chiar la jumătatea traseului și ne împiedică să ne continuăm drumul.

Dezamăgirea, frustrarea și chiar durerea resimțite atunci sunt asemenea insatisfacerii nevoii de a fi ascultat! Până la urmă, de la atâtea obstacole, „vreau să fiu ascultat!“ devine un strigăt surd și adânc îngropat în suflet care, cu fiecare ocazie, răsună și mai tare în creierul nostru și produce și mai mare durere.

Să fii auzit cu adevărat înseamnă să fii luat în serios, să știi că este cineva căruia  îi pasă de tine, să ai ocazia să te exprimi, să îți poți clarifica gândurile și să fii prezent în acel moment lângă cel cu care vorbești!

Lipsa de atenție de care avem parte, uneori fără ca cel de lângă noi să aibă intenția de a ne răni, poate accentua nevoia de a fi ascultați! Atunci când suntem ignorați, când nu ni se acordă atenție, când nu avem cu cine vorbi, intrinsec dezvoltăm tipare de gândire disfuncțională și dorințe cărora nu le dăm glas niciodată, tocmai pentru că am fost respinși / ignorați / nevalorizați în trecut! O respingere conduce la credința conform căreia orice acțiune viitoare se va finaliza tot cu o respingere.

Exprimarea emoțiilor este necesară pentru integrarea și depășirea doliului

Așadar, lipsa de atenție din partea figurilor importante pentru noi, respingerea, nesatisfacerea nevoilor primare, relația cu familia și modul în care începem să conturăm realități / expectanțe dau naștere unor nevoi cărora nu le dăm glas, pentru că ne-am obișnuit ca ele să fie în interiorul nostru și nimeni să nu le știe.

Strigătele surde și nerostite sunt consecințele fricii de a fi judecați / marginalizați / stigmatizați! „Vreau să fiu ascultat!“  devine un motto al vieții celui care a învățat să trăiască cu respingerea și cu lipsa contactului social! Un bun ascultător este mai degrabă un martor al vieții celuilalt și nu un judecător al acesteia. Uneori, oamenii vor doar să fie ascultați! 🙂

Please follow and like us:
Facebook
Facebook
Instagram

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *