Viziune asupra personalității din perspectiva psihologiei adleriene

Potrivit lui Alfred Adler – medic și psihoterapeut austriac, fondator al școlii de psihologie individuală – dezvoltarea personalității este determinată de factori socioculturali, accentul fiind pus mai cu seamă asupra influențelor educative (familie, societate) – însă fără a fi ignorate cauzele biologice.

Principiul de la care pornește Adler în descrierea personalității este motivația. Pentru Adler, examinarea și înțelegerea personalității presupune recunoașterea motivației (cauzelor) comportamentelor umane. În acest sens, psihoterapeutul introduce două principii de bază: sentimentul de inferioritate, respectiv complexul de inferioritate.

Sentimentul de inferioritate „stăpânește” viața psihică și este evidențiat în sentimentul de imperfecțiune, incompletitudine și totodată în necontenitele idealuri ale individului. Rădăcinile sentimentului de inferioritate se află în copilărie. Pentru a se integra cât mai mult cu putință în mediul în care trăiește, copilul va căuta să se identifice cu atitudinile și gesturile celor din jur, însă această năzuință de integrare și de identificare cu atitudinile persoanelor adulte este oprită de incapacitățile ce vizează vârsta.

Ce libertate poate lăsa un destin deja trasat?

Acesta este contextul în care se dezvoltă sentimentul de inferioritate, sentiment ce reunește astfel  superioritatea adulților și neputința copilului. Important de reținut este că la vârstele mici sentimentul de inferioritate este unul natural, dat fiind faptul că viețuirea copilului se află în relație de interdependență cu atenția și preocuparea părinților. Îndepărtarea sau păstrarea acestui sentiment depinde de experiența personală ulterioară concentrată pe comparațiile cu ceilalți (fie ele de ordin psihic, fizic sau social).

În clipa în care individul își dorește să exceleze într-un anumit domeniu de activitate (socială, fizică, psihică) se va „instaura” ceea ce Adler numește sentiment de superioritate.

Pe de altă parte, complexul de inferioritate se instalează în momentul în care individul este hotărât că orice ar face nu va izbuti să la fel de bun precum cei din jurul său.

Apariția complexului de inferioritate este facilitată de comportamente educative contrare  precum:

atitudinea excesiv de grijulie: încercarea de a elimina orice dificultate  din  drumul  copilului, făcându-l să aibă impresia că i se cuvine totul. Atitudine care va determina eșecuri timpurii, ce vor fi puse pe seama inferiorității, nicidecum a adevăratei cauze.

neglijările (lipsa afecțiunii care va stopa formarea unei păreri bune despre sine a copilului cât și încrederea în propriile capacități): această atitudine va determina la vârsta adultă fie un sentiment excesiv de dependență (ceea ce se va numi, potrivit tipologiei lui Adler, tipul dependent/evitant), fie la porniri de impulsivitate în relațiile cu cei din jur (tipul dominant).

Credința puternică a individului că este superior celor din jur va constitui astfel complexul de superioritate, marcat prin aspirația individului de a fi cel mai bun într-un anumit domeniu.

Tot referitor la personalitate, Adler  recunoaște trei tipuri de modele educative care influențează dezvoltarea personalității :

1. Modelul hipertolerant – protecție excesivă;

2. Modelul rejectiv – ignorarea copilului;

3. Modelul adaptiv – dragoste, independență, încredere: modelul parental dezirabil fiind evident cel adaptiv.

Nu în ultimul rând, foarte important pentru Adler este stilul de viață (format înaintea vârstei de 5 ani, ceea ce subliniază faptul că atitudinile copilului față de lume depind de copilăria sa timpurie). Stilul de viață va fixa obiectivul și semnificația vieții și chiar modelul de viață.

Bibliografie: Tuțu, M., C. (2007). Psihologia personalității. Editura Fundației România de Mâine: București, pp. 53-55.

Please follow and like us:
Facebook
Facebook
Instagram

Un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *