Tulburarea reactivă de atașament

Tulburarea reactivă de atașament este caracterizată prin intermediul următoarelor criterii de diagnostic, conform DSM-5:

1. Copilul manifestă un comportament detașat, nu caută și nu reacționează consolărilor oferite de către adulți;

2. Sunt prezente episoadele de iritabilitate și tristețe, neavând un motiv concret de declanșare;

3. Abilitățile emoționale pozitive și sociale sunt limitate.

Altfel spus, tabloul clinic este predominant de un comportament inhibat, impertubabil, iar legăturile din perspectiva fondului afectiv sunt greu de consolidat. Toate aceste aspecte sunt ușor de observat, fiind de menționat că teama și sentimentele de supărare sunt generate în mod inexplicabil, chiar și în raport cu anumite persoane ce încearcă să ofere îngrijire și atenția necesară.

În acest sens, conduita prezentată mai sus poate avea la baza sa faptul că, anterior, copilul s-a simțit neglijat și nu a primit afecțiunea necesară. Trăirile respective au provocat starea de nesiguranță, ce persistă chiar și în momentul în care nevoile sunt satisfăcute, întocmai pentru că reapare frica abandonului.

Atașamentul

Pe de altă parte, putem lua în considerare schimbarea în mod repetitiv a acelor oameni desemnați ca îngrijitori (precum asistenții sociali), ceea ce nu a permis formarea unei legături și conexiuni stabile.

Incertitudinea și îndoiala au un mare impact asupra dezvoltării personalității: stima și încrederea de sine au de suferit, apar dificultăți în consolidarea unui tipar de atașament și a unei relaționări stabile, iar în egală măsură, este prezentă intens teama de abandon.

Psihoterapia integrativă este o recomandare în acest caz: reflectarea asupra trăirilor, traumelor, fricilor, gândurilor și sentimentelor deținute ar putea avea o contribuție asupra echilibrării în plan psihic. Acest proces ajută la identificarea, înțelegerea, acceptarea și integrarea stărilor interne, având drept urmare regăsirea liniștii și a armoniei necesare.

Așadar, putem spune că o analiză amplă asupra evenimentelor ce au avut loc ne pot ajuta în a înțelege comportamentele manifestate de către copii, tocmai pentru a putea alege și aplică soluțiile recomandate și necesare în vederea ameliorării și regăsirii unui echilibru. Acestea fiind spuse, ce vrea – de fapt – să transmită comportamentul sesizat? Ce se ascunde în spatele irascibilitatii sale?

Asociația Americană de Psihiatrie. (2013). Manual de diagnostic și statistică a tulburărilor mentale. București: Callisto.

Please follow and like us:
Facebook
Facebook
Instagram

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *