Stresul – prilej de dezvoltare?

Stresul este un fenomen pe care nu avem cum să îl ocolim toată viața, chiar dacă poate ne-am dori asta. Există diferite momente sau perioade în care putem afirma că resimțim stres. Cum să facem atunci ca acele perioade să fie puncte de creștere pentru noi, ca ființe sociale?

În primul rând, să nu uităm de diferențierea dintre eustres și distres. Eustresul este în sine sănătos, punându-ne în mișcare și îndreptându-ne către dezvoltare. Se referă la acele contexte în care reușim să ne punem în acțiune resursele pentru a face față provocărilor. Însă putem considera că și stările de distres pot să ne dezvolte?

Cercetările, intervențiile psihologice și realitatea ne pot răspunde că „da”. Atunci când ajungem să resimțim distres, este nevoie să apelăm la strategii de coping, acestea fiind mai complexe sau profunde decât atunci când vorbim de eustres.

Felul în care alegem, construim și folosim strategiile de coping pot forma resurse valoroase pe termen lung. Dacă e să ne referim la strategiile care dezvoltă relațiile, asertivitatea și suportul social sunt de luat în calcul. În timp, o să conteze cum ne raportăm la cei dragi.

Stresul și resursele personale

Pe cine știu că am alături necondiționat? Cine sunt oamenii care pot fi lângă mine când am nevoie să „ventilez”, să exteriorizez stările dureroase, inconfortabile? Cu cine mă pot bucura că am trecut pentru o provocare mare? Cu cine îmi e ușor să stau și să rezolv situația conflictuală, iar eu să pot să spun ce am pe suflet în mod ferm, dar prietenos? Și exemplele de întrebări de auto-reflecție pot continua.

Dacă ne uităm către partea noastră de competențe cognitive, o să conteze mult, atât în plan profesional, cât și în cel personal, dacă reușim să ne mobilizăm gândirea analitică – cea concentrată pe rezolvarea de probleme, pe găsirea de soluții și planificare a strategiilor de a depăși situația dificilă.

Și, în fine, ceva ce știm din psihologia pozitivă: stresul este o perioadă în care putem să valorificăm practici care ne împlinesc și care ne aduc emoții pozitive. Tehnicile mindfulness, practica recunoștinței, spiritualitatea și cultivarea optimismului sunt câteva puncte principale de pornire. Acestea sunt obiceiuri pe care le putem include în timp în viețile noastre, iar în perioade stresante să fie limane pe care le avem.

Voi aveți în minte perioade stresante, dar care v-au dezvoltat?

Please follow and like us:
Facebook
Facebook
Instagram

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *