Sinteze de psihopedagogie: teme, examene și alte sarcini școlare – partea IV

Dacă în ARTICOLELE TRECUTE ALE SERIEI am adus în discuție atât cauzele și efectele epuizării academice a copiilor, cât și importanța comunicării elev-părinte, pe de o parte, și părinte-profesor, pe de altă parte, în ultima parte a sintezelor de psihopedagogie prezentăm câteva aspecte-cheie ce țin de managementul stresului școlar al elevilor.

Mai întâi de toate: ce este stresul?

În ceea ce privește managementul stresului, trebuie mai întâi definită starea de stres: un fenomen psihosocial dat de confruntarea dintre resursele persoanei și sarcinile și cerințele mediului la un moment dat, acestea din urmă fiind percepute drept dificile, solicitante și despre care nu se consideră că pot fi depășite cu succes.

De asemenea, când vine vorba de gestionarea stresului este foarte importantă „alfabetizarea emoțională”, anume cunoașterea și înțelegerea emoțiilor, a rolului lor și al afectivității în general în viața unei persoane, influența pe care o au în determinarea conținuturilor cognitive (adică gânduri) și de comportament.

Care este rolul emoțiilor în managementul stresului?

Emoțiile pot influența pozitiv, mobilizând și susținând resursele psihice, ori negativ, prin inhibiție, demobilizare. Însă cel mai important este faptul că ele pot fi gestionate astfel încât energia pe care ele o vehiculează să fie direcționată în scopurile propuse conștient – iar aceasta presupune cunoașterea lor.

Cunoașterea propriilor emoții este strâns legată de cunoașterea de sine, întrucât știind ce și cum simt, când simt, știu cum reacționez, ce gândesc și ce să fac mai departe.

Numirea și identificarea emoțiilor poate constitui primul pas în acest demers, realizându-se astfel conectarea la sine și la ceea ce se întâmplă cu noi, cum s-a ajuns aici și ce decizie trebuie luată mai departe. Identificarea locului din corp unde această emoție se simte este de asemenea un element important, deoarece se realizează simultan ancorarea la propria corporalitate și la momentul prezent.

„Îmi înțeleg reacția și știu ce o cauzează, astfel că știu cum reacționez și la ce să mă aștept, de asemenea pot să mă autoeduc. Înțeleg astfel și că emoțiile nu sunt permanente, ele vin și pleacă, ele reprezentând de fapt reacția la interacțiunea mea (mediul intern) cu lumea (mediul extern).”

Un al doilea pas ar fi înțelegerea că emoțiile sunt diferite în funcție de persoane, de situații, de context, chiar și de noi înșine, de cum ne simțim la un moment dat sau de ceea ce ne dorim, iar acest fapt nu arată decât că fiecare este diferit, iar elemente diferite din mediu rezonează altfel în fiecare, în funcție de propria persoană și de propriul mod de dezvoltare.

Al treilea pas este dat de asigurarea că a simți este în regulă: orice emoție care apare are rolul ei și este normală, este un feedback despre ceea ce se întâmplă cu noi în lume, de la care putem extrage numai învățăminte.

De la cum să ne autoeducăm reacțiile și comportamentele până la a ne cunoaște și accepta pe noi înșine, conștientizarea trăirilor și exprimarea lor adecvată permit deblocarea resurselor și utilizarea lor în scopuri productive, chiar creative.

De ce emoții și resurse?

Acceptarea și înțelegerea vieții emoționale, precum și ajutarea cunoașterii acesteia este imperios necesară, iar aceasta nu poate fi realizată decât printr-o comunicare cât mai eficientă: presupune respect reciproc, sinceritate și asertivitate.

Cunoașterea resurselor personale în termeni de capacități și abilități de natură cognitivă, emoțională și comportamentală determină o diminuare a factorilor stresori (printre care și examenele) și astfel un mod mult mai eficient și sănătos de a aborda situația stresantă.

De asemenea, cunoașterea și asumarea nivelului optimum de stres la care facem față cel mai bine (ținând cont de eustres și distres) contribuie la surmontarea cu succes a oricărei sarcini, însă și la atenta selecție a acestora. Este vorba în acest caz de dezvoltarea unor mecanisme – numite de coping – adecvate pentru fiecare în scopul de a face față acestor situații.

Pe scurt, ce se poate face pentru gestionarea stresului și managementul resurselor?     

Alocarea de timp pentru comunicare și dialog, și nu doar în momente de criză (ori apropiate examenului), creearea posibilităților largi de exersare și vehiculare a cunoștințelor deprinse, alternarea activităților strict didactice cu cele mai degrabă non-formale, practice, de brainstorming pe diferite teme relevante (interese, ce facem să ne relaxăm, ce ne place și cum ne place să învățăm etc.).

Mai mult decât atât, participarea la ateliere sau grupe de autocunoaștere și dezvoltare personală pentru copii și elevi aduc beneficii nenumărate în ceea ce privește abilitățile sociale și emoționale: proiectate preponderent sub forma jocurilor și a activităților creative, astfel de sesiuni îi oferă copilului un spațiu securizant pentru explorarea și exprimarea de sine liberă, autentică.

* * *

Bonchiș, E. (coord.) 2011. Familia și rolul ei în educarea copilului. Iași: Polirom.
Dumitru, I. Al. (2008). Consiliere psihopedagogică. Baze teoretice și sugestii practice. Iași: Polirom.
Iancu, S. (2000). Psihologia școlarului: De ce merg unii elevi „încruntați” la școală?. Iași: Polirom.

:

Please follow and like us:
Facebook
Facebook
Instagram

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *