Sinteze de psihopedagogie: teme, examene și alte sarcini școlare – partea II

Prezentam în ARTICOLUL TRECUT cauzele și efectele epuizării academice a copiilor, manifestată prin distres emoțional și chiar acuze psihosomatice, ca modalități disfuncționale de exprimare a presiunii și a anxietății școlare. În cele ce urmează, aducem în discuție noi aspecte ce țin de sfera comunicării dintre copil și părinte pentru sprijinirea bunei dezvoltări socio-emoționale a elevului.

De ce comunicare și sprijin?

Problema comunicării adecvate cu copilul ține în primul rând de descoperirea modurilor în care se poate realiza prin susținere și înțelegere axate pe nevoile elevului: astfel se pun bazele dezvoltării unei relații deschise și bazate pe încredere.

Atunci când copilul are încredere în părinții săi și în faptul că aceștia îl acceptă așa cum este, perspectiva de a experimenta nu mai este înspăimântătoare, ci dimpotrivă, este abordată cu entuziasm și curiozitate, precum și cu încredere în sine și motivație intrinsecă.

La fel stă situația și în cazul examenelor: dacă ne gândim la examn ca o ca treaptă de evaluare a întregilor reușite de-a lungul unui număr oarecare de semestre, în care copilul a avut posibilitatea să realizeze cu drag și plăcere procesele de învățătură, în special în direcția intereselor și a nevoilor proprii de dezvoltare, atunci acesta (examenul) nu va mai reprezenta o amenințare asemenea unui verdict decisiv – „îți ratezi sau îți continui viața” – ci, dimpotrivă, va fi văzut ca o nouă ușă spre o nouă etapă a vieții și a dezvoltării.

Până la urmă, de ce sunt necesare examenele?

Este important să se explice copilului faptul că „examenele” în sine fac parte din viață. Un examen reprezintă o încercare, o situație în care sunt vehiculate abilitățile, cunoștințele, deprinderile dobândite tocmai în scopul de a le putea utiliza cu succes. Bineînțeles, și pregătirea anterioară se impune ca necesară, de aici importanța ca aceasta să fie realizată cât mai adecvat cu putință.

Dacă ne gândim, un examen de viață este și întemeierea unei familii și dobândirea statutului de cetățean activ și util societății, pentru care propria familie și dezvoltare ne pregătesc (ar trebui) încă de când ne naștem.

De aici se poate realiza legătura cu școala, deoarece rolul și importanța părinților merge până într-un anumit punct, dincolo de care începe să se împletească cu rolul și importanța școlii, mai precis prin cadrele sale didactice.

Dat fiind faptul că un copil are nevoie, în primul și în primul rând, ca părinții săi să îi fie părinți, și nu profesori (poate doar în materie de „viață”, dar nu din punct de vedere academic), acestora din urmă le revine rolul de pedagogi – descriși aici ca instructori în scopul deprinderilor unor abilități academic-sociale ce vin să completeze munca depusă de părinți.

Află care este rolul comunicării dintre familie și școală citind articolul următor chiar AICI.

* * *

Bonchiș, E. (coord.) 2011. Familia și rolul ei în educarea copilului. Iași: Polirom.
Dumitru, I. Al. (2008). Consiliere psihopedagogică. Baze teoretice și sugestii practice. Iași: Polirom.
Iancu, S. (2000). Psihologia școlarului: De ce merg unii elevi „încruntați” la școală?. Iași: Polirom.
Please follow and like us:
Facebook
Facebook
Instagram

2 comentarii

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *