Sindromul impostorului

Deși sindromul impostorului nu este considerat ca fiind o tulburare în plan psihologic, ar fi bine să înțelegem ce este acesta, cum se manifestă și ce putem face în privința prevenirii și a ameliorării sale, fiindcă, în sine, cauzele generate pot avea un impact puternic asupra bunei funcționari ale persoanei ce este afectată.

Ce este sindromul impostorului?

Pentru început, sindromul impostorului se referă la acei indivizi care nu se consideră că fiind buni în ceea ce fac, temându-se de momentul în care cei din jurul lor vor considera același lucru, deși nu sunt dovezi clare în această direcție și deși nu aceasta este realitatea. Astfel, au fost identificate următoarele simptome:

  • Dorința de a face totul perfect;
  • Subestimarea propriilor capacități deținute și chiar și a succesului dobândit;
  • Frica de a întâlni eșecul;
  • Frica de a fi criticat.

Altfel spus, persoanele ce suferă de sindromul impostorului sunt orientate în a-și îndeplini sarcinile în cel mai optim mod posibil și în a-și atinge cel mai înalt potențial, iar cea mai mare motivație a lor se reflectă în teama de a fi criticați și de eșec, chiar dacă munca depusă nu reprezintă interes pentru aceștia.

Convingerile noastre ne pot închide în propriile închisori

În realitate, aceștia dispun de o serie de abilități bine consolidate și construite, însă, deși nu sunt tocmai mulțumiți de funcția de la locul de muncă sau de proiectele pe care le au de făcut, nu le vor refuza niciodată, întocmai pentru a nu lăsa impresia de incapacitate (chiar dacă este în regulă să mai spunem și „nu” și să ne alegem altă ocupație, potrivită și adecvată dorințelor noastre).

În sine, aceste tendințe pot reflecta, pe de altă parte, o serie de mecanisme de apărare, precum cel de dediferențiere, conform căruia, prin intermediul comportamentului și al acțiunilor noastre, încercăm să ne prezentăm în modul în care persoanele din jurul nostru își doresc. Altfel spus, presiunea pusă de către figurile de atașament asupra noastră ne poate îndemna să ne însușim proiecțiile pe care au cu privire la noi, deși nu sunt conforme cu dorințele pe care le avem.

Care sunt implicațiile sindromului importorului?

Toate aceste semne și acțiuni, efectuate în scopul de a îndeplini tendințele perfecționiste ce susțin imaginea dorită de persoană, pot avea drept consecințe:

  • apariția epuizării emoționale,
  • oboseala,
  • dificultăți de concentrare a atenției și de memorare,
  • anxietate, a depresie și chiar burnout.

Există soluții pentru acest sindrom?

Psihoterapia cognitiv-comportamentală este o terapie adecvată acestui sindrom, ținând cont de fapul că aceasta se axează pe restructurarea cognitivă. Prin intermediul acestei tehnici, persoana ar putea înțelege că este în regulă să nu îi placă anumite sarcini sau să nu le poată îndeplini până la bun sfârșit,  fără că aceste aspecte să reprezinte incapacitate sau iresponsabilitate din partea sa.

Totodată, o altă tehnică potrivită contextului s-ar putea referi la monitorizarea activităților zilnice, în așa fel încât să se poată sesiza câte lucruri s-au realizat în ziua respectivă, pentru a combate gândurile care subminează stima de sine.

Frauda de a fi tu însuți

Așadar, putem spune că manifestarea sindromului impostorului poate fi responsabilă de instalarea depresiei, a anxietății și a sindromului burnout, ținând cont de faptul că totalitatea resurselor de care dispunem nu sunt direcționate către ceea ce ne dorim cu adevărat să facem, ci către ceea ce ne impunem să ne dorim, deși nu este necesar, fapt pentru care specialiștii recomandă începerea unui proces terapeutic. 

* * *

Blackman, J. (2012). 101 apărări. Cum se autoprotejează mintea. București: Editura Trei.
Holdevici, I. (2011). Tratat de psihoterapie cognitiv-comportamentală. București: Editura Trei.

Please follow and like us:
Facebook
Facebook
Instagram

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *