Sentimentul și complexul de inferioritate

Sentimentul de inferioritate este o stare interioară pe care, probabil, cu toții am întâlnit-o la un moment dat. În acest sens, Alfred Adler consideră că acesta este normal, universal, dar și că ne poate motiva.

Urmărind situația unui copil care se poate simți inferior, având în vedere faptul că nu poate fi implicat în unele activități și nu poate avea întocmai libertatea dorită, astfel încât să obțină satisfacerea tuturor dorințelor sale, putem sesiza faptul că acesta își exprimă anumite planuri de viitor, precum a lucra în domeniul judiciar, spre exemplu.

Această situație pune în evidență procesul de compensare la care se face apel pentru a simți eliberarea față de acel sentiment: aspirațiile pe care le are, de a deveni avocat, doctor, printre multe altele, exprimă nevoia sa emoțională de a nu mai resimți respectiva stare în care se consideră ca fiind „blocat”; astfel iau naștere dorințele către a participa într-un domeniu ce îi oferă autoritate.

Altfel spus, sentimentul de inferioritate ne poate inspira în a ne atinge potențialul dorit, având în vedere că reprezintă un factor motivațional puternic, care este prezent încă din copilărie și care este susținut prin intermediul mediului extern.

Pe de altă parte, complexul de inferioritate este dezvoltat în momentul în care nu are loc compensarea sentimentului în sine. Conform lui Adler, complexul este definit ca incapacitatea de rezolvare a problemelor. Acesta nu contribuie la a ridica nivelul motivațional, ci mai degrabă blochează calea de acces a omului către acele resurse, prin faptul că este o stare intensă și persistentă.

Viziune asupra personalității din perspectiva psihologiei adleriene

În aceeași ordine de idei, amintim o posibilă cauză a complexului: neglijarea. Dacă un copil nu se simte iubit de către părinți sau de către persoanele din jurul său, acesta va dezvolta insecuritate și nesiguranță. Mai departe, în viața adultă, nu va avea noțiunea de valoare personală întocmită, considerând că lui nu i se cuvine acest lucru și va manifesta sentimente de ostilitate în relațiile interumane.

Aceasta se poate manifesta mai departe în două moduri: pe de o parte, copilul devenit adult poate considera că toate dificultățile pe care le întâmpină sunt din cauza incapacității sale de a acționa și nu se va considera potrivit în a lua anumite decizii sau în a efectua sarcinile date, simțind o permanentă demoralizare și stare de neputință; pe de altă parte, își poate forma și autoîntreține o personalitate bombastică pentru a susține o stimă de sine gonflată, exagerată, dând dovadă de o hiper-încredere de sine, chiar aroganță și narcisim.

Atunci când avem în vedere complexul de inferioritate, pentru o bună dezvoltare este important să facem apel la psihoterapie. Cu ajutorul ei am învăța să ne identificăm valorile personale și cum să le consolidăm. Totodată, am putea afla cum să ne integrăm și gestionăm anumite sentimente, iar mai presus de toate, cum să oferim iubire și acceptare propriei persoane, pe care am avut tendința de a o condamna un timp îndelungat.

Acestea fiind spuse, suntem gata să pornim pe acest drum lipsit de critică personală și judecată, astfel încât să atingem calea redescoperirii sinelui?

Please follow and like us:
Facebook
Facebook
Instagram

Un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *