Se pare că pășim în viață cu un creier „de-a gata”

Poate că nici un alt sistem al organismului uman nu este mai misterios și mai complex decât creierul uman…

Cortexul – stratul superior dezvoltat al creierului uman – nostru vizual este specializat în două regiuni, una ocupându-se de procesarea fețelor, celalaltă de procesarea locurilor, iar cu această diferențiere funcțională se pare că ne naștem, ci nu o dobândim total pe măsură ce ne dezvoltăm. Mai degrabă, afirmă cercetătorii, de-a lungul timpului este vorba de o nuanțare și îmbunătățire a funcțiilor (deci, din nou, nu a structurii), odată cu experiența de viață.

Această descoperire a fost făcută cu ajutorul tehnicilor moderne și avansate de vizualizare a activității neurocerebrale, care au arătat că și creierul nou-născuților în vârstă de numai 6 zile prezintă deja conexiunile specializate pentru sarcinile de recunoaștere a fețelor și de percepție a spațiilor.

Cercetătorii care au realizat studiul ce a făcut aceste descoperiri au fost curioși în legătură cu cât anume din capacitatea creierului nostru de a procesa este „prestabilită” dinainte de a ne naște și cât din aceasta se dobândește de-a lungul proceselor de educație relațională și socializare.

Citește și: 5 beneficii neuropsi ale puiului de somn

Se pare că o bună parte din eșafodajul cortexului vizual uman – regiunea din creier responsabilă de procesarea cognitivă a imaginilor – este „de-a gata” încă din primele zile de viață, fiind și foarte asemănătoare celei adulților. Diferența constă mai degrabă în intensitatea tiparelor utilizate, deci în specificul procesării, ci nu în structura cerebrală în sine.

Identificarea și înțelegerea acestor aspecte și a modurilor de funcționare este importantă în cazurile în care ceva nu merge bine – precum în tulburările asociate dificultăților de a face contact vizual. Este astfel permisă elaborarea unor ipoteze de intervenție timpurie și de corectare a acestor deficite – dată fiind extraordinara maleabilitate a creierului infantil.

Dar dacă aceste aspecte și-au aflat răspunsul, acestea din urmă ridică mai departe alte întrebări, precum: care este atunci momentul când aceste două funcții de procesare – a chipurilor și a spațiilor – devin pe deplin dezvoltate?

Cercetătorii încă „deliberează” și își continuă aventura de explorare a creierului uman… 🙂

Earliest look at newborns’ visual cortex reveals the minds babies start with

Please follow and like us:
Facebook
Facebook
Instagram

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *