Rolul de victimă

Rolul victimei este unul dobândit în perioada copilăriei, prin intermediul modului în care am fost tratați de către cei din jurul nostru.

Pentru a înțelege mai bine cum se produce apariția acestuia, să discutăm despre următorul exemplu: odată ce am fost ajutați în mod constant, nu am avut libertatea de a efectua anumite acțiuni singuri și de a lua anumite decizii în mod individual, ne-am adaptat situației de a fi salvați în majoritatea cazurilor: astfel, am ajuns în rolul victimei.

Prin urmare, victima este persoana a cărui capacitate de a se descurca și de a acționa de una singură se află în stare latentă, din cauza sentimentului de neputință care i-a fost indus. Această limitare poate fi „implantată” prin intermediul atașamentului anxios pe care l-au avut protectorii întâlniți pe parcursul dezvoltării, atașament manifestat prin îngrădirea libertății din frica de a nu exista un pericol, din teama de a fi abandonați, din dorința de a avea control sau din nevoia de a se face utili.

Toate aceste trăiri duc la formarea unei stime de sine scăzute, la lipsa încrederii în propriile capacități și abilități și la formarea dependenței de alte persoane – printre multe altele. Astfel, persoana în cauză va „hrăni” inconștient comportamentul de victimă de-a lungul întregii sale vieți.

Citește și: Rolul de salvator

Victima se simte neajutorată și depășită de situație dacă se percepe ca fiind singură, dacă simte că totul se află în mâinile sale și că nu mai există nimeni care să gestioneze situația în locul său. Reacția în fața unor asemenea contexte este una de blocaj, persoana considerând de la bun început că, în lipsa unui salvator, lucrurile vor fi sortite eșecului.

Ieșirea din acest tipar este un proces ce aduce foarte multă presiune asupra persoanei în cauză. Dat fiind faptul că există o lipsă a încrederii foarte mare și o obișnuință de a fi ajutată în majoritatea contextelor, acesteia îi este foarte greu să facă o schimbare, chiar dacă nu se află într-o stare favorabilă, iar emoțiile resimțite sunt inconvenabile. Altfel spus, persoana respectivă va semnala faptul că nu este mulțumită de situația în care se află în acel moment, dar nu va face nimic pentru a-și ameliora situația.

Pe de altă parte, ar fi bine să urmărim și alt caz al dobândirii rolului de victimă: de îndată ce am sesizat că primim atenția necesară de la cei din jurul nostru doar atunci când avem nevoie de sprijin, ne-am complăcut și ne-am atribuit (mai mult sau mai puțin conștient) singuri acest rol. În acest mod, ne-am dezis de autonomia pe care am fi putut-o avea, hotărând să facem apel în continuare la această metodă.

Pentru a obține afecțiunea dorită, ne arătăm neajutorați, lipsiți de energie, ne victimizăm – pentru a avea o scuză a comportamentului manifestat.

Așadar, pentru a depăși această etapă este recomandat procesul de psihoterapie; lucrând asupra încrederii în sine, asupra imaginii și stimei de sine pe care le avem: ne-ar da curajul de a întreprinde anumite acțiuni fără să primim ajutor din partea celor din jur și de a ieși din disfuncționala zonă de confort. Totodată, în acest fel am înțelege că, uneori, un ajutor mai bun ar fi cel din partea noastră, pe care ni-l putem oferi noi înșine, decât cel oferit de persoanele ce ne înconjoară.

Dependența emoțională

Please follow and like us:
Facebook
Facebook
Instagram

Un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *