Reziliența: superputerea copiilor învingători

Când evenimente grele se abat asupra vieții, ca părinte prima dorință este să îți protejezi puiul, în așa fel încât nimic rău să nu îl atingă; dar mai apoi realizezi cât de limitat ești în acest demers! Și totuși, te întrebi: „Ce pot face eu? Cu ce superputeri îl pot echipa astfel încât să se ridice orice s-ar întâmpla?”

Conform dicționarului de psihologie, reziliența este definită ca fiind „o adaptare psihologică pozitivă în fața unui factor stresor semnificativ, ce afectează dezvoltarea și chiar supraviețuirea”.

Cu alte cuvinte, este acel set de abilități care ne dă putere, rezistență și capacitatea de a face față unor evenimente traumatizante. Fenomenul a început să intre în atenția specialiștilor la scurt timp după al Doilea Război Mondial, când omenirea s-a confruntat cu evenimente grave. Specialiștii și-au pus întrebarea: ce anume îi diferențiază pe oameni în procesul de refacere după experiențe traumatizante?

Nu ne pregătim copiii pentru viață ascunzându-i de ea!

Astfel au pus la punct un scurt inventar al factorilor ce trebuie luați în considerare  în creșterea și dezvoltarea copiilor cu  reziliență crescută:

  • crearea unei familii care oferă grijă și protecție;
  • întărirea sentimentului de aparteneță și securitate emoțională;
  • adoptarea unui stil parental eficient;
  • încurajarea atitudinii flexibile în fața schimbărilor;
  • dezvoltarea competențelor în rezolvarea de probleme;
  • creșterea autocontrolului emoțional;
  • construirea unei imagini de sine pozitive;
  • încurajarea speranței, optimismului și a credinței;
  • setarea sensului în viață;
  • crearea unor ritualuri în familie;
  • participarea activă la viața școlară;
  • crearea conexiunilor funcționale în comunitate.

Reziliența nu reprezintă garanția invulnerabilității și nici a unei stări de bine pe tot parcursul vieții, dar, clădind o reziliență crescută în copilul tău, îi oferi un dar neprețuit: acea putere interioară de a se reseta în urma celor mai grele provocări din viață!

Copiilor cu reziliență crescută li s-au plantat rădăcini stabile și croit aripi puternice.

Bibliografie: Resilience in Children Exposed to Trauma, Disaster and War: Global Perspectives, by University of Minnesota.

Please follow and like us:
Facebook
Facebook
Instagram

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *