Hotărârea de a trăi stă în puterea ta, în mintea ta, și nu într-a altuia

Există o lume întreagă dincolo de pereții ăștia, Tara. Și o să arate cu totul altfel din clipa în care [nimeni] nu-ți va mai șopti la ureche cum se vede.

Cu toate că nu aș numi-o în mod neapărat o carte „dură”, Învățare este un volum surprinzător în ideea în care relatarea Tarei Westover reușește să-și facă cititorul să se cutremure. Este o poveste despre reziliență și despre ce înseamnă să ai mentori și oameni potriviți care să creadă în tine și să te îndrume, în ciuda nu doar a abuzurilor venite dinspre cei din jur, dar mai ales este ce înseamnă să fi susținut și să se creadă în tine atunci când nici măcar tu nu o mai faci.

Odată sădită, sămânța curiozității începuse „să crească, și nu avea nevoie decât de timp și de plictiseală”, afirmă pe la începutul cărții autoarea. Dar omite să precizeze și că acest sâmbure are nevoie și de un teren fertil, care nu trebuie neapărat să fie stabil pentru a putea prinde rădăcini, cât mai ales are nevoie să fie suficient de hrănitor astfel încât să permită dezvoltarea și, ulterior, împlinirea sa ca rod autonom.

FACT: „Oamenii caută minuni. Sunt gata să înghită orice dacă le dă speranță, dacă-i face să creadă că se vor vindeca. Dar nu există magie. Însă, atunci când suferă, oamenii nu vor să accepte asta.”

Vorbele de mai sus sunt reprezentative pentru mediul în care autoarea a crescut și a fost educată; iată, un mediu orb la dovezi, un mediu impregnat de credințe conform cărora este suficient să crezi și vei vedea – însă nu în sensul eliberator, ci dimpotrivă: pentru că sunt tocmai aceste credințe oarbe care leagă, care sugrumă și care inhibă însăși posibilitatea de a vedea cu adevărat

Capacitatea formativă a mediului familial se dovește a fi o forță (aproape) de nezdruncinat pentru spiritul crud al tinerei Tara, care caută să înțeleagă și care nu reușește să cuprindă cu mintea „de ce”-urile mai mici și mai mari, răutățile intenționate sau condiționate, abuzurile eului interior și a tuturor acestor forțe interiorizate: „Pe atunci credeam – și o parte din mine va crede mereu asta – că vorbele tatălui meu trebuiau să fie și ale mele.” Ce poate fi mai grăitor decât atât?

2#FACT: „Nu înțeleg ce nu am avut voie să învăț ca lumea când eram mică.”

M-aș aventura să spun aici că, pentru mediul familial încărcat de psihopatologie în care Westover a crescut, educația în cadrul sistemului de învățământ era privită drept o amenințare, pentru că în pânza paranoidă a tulburărilor de personalitate ale tatălui și fratelui mai mare, sistemul însuși era amenințarea. Învățarea nu era așadar privită „ca eliberare”, ci dimpotrivă, ca mecanism de privare.

Tara Westover ne spune că există, într-adevăr, „o persoană de la care libertatea trebuie smulsă”, însă aceasta nu este niciodată cineva din afara noastră; nu, libertatea ne-o dobândim atunci când ne desprindem de vocile și de credințele asimilate odată cu preceptele și miturile familiale, devenim liberi doar învățând și descoperind că identitatea noastră și a celorlalți (pe care îi purtăm în sinea noastră) sunt entități în mod esențial distincte.

Vă recomand, așadar, să citiți Învățare în primul rând pentru a fi recunoscători pentru șansa la educație și, implicit, la libertate pe care ați avut-o, însă vă recomand volumul Tarei Westover pentru a vă deschide ochii, pentru a conștientiza câtă durere, nedreptate și suferință există pe lume și mai ales pentru a înțelege cât de necesari sunt acei oameni care fac ceea ce pot și trebuie pentru a îndrepta unghiurile strâmbe ale lumii.

„Cuvântul și felul în care îl spunea Shawn nu se schimbaseră; doar eu aveam alte urechi. Care nu-l mai percepeau ca pe o glumă. Acum auzeau un semnal, o chemare peste timp, la care răspundeam cu o convingere din ce în ce mai puternică: niciodată nu aveam să-mi mai permit să fiu folosită ca soldat într-un război pe care nu îl înțelegeam.”

Please follow and like us:
Facebook
Facebook
Instagram

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *