Recenzie „Corpuri” de Susie Orbach

Am înnebunit de tot în felul în care ne raportăm la corpurile noastre.

În Corpuri, Susie Orbach propune spre dezbatere un subiect pe cât de actual, pe atât de sensibil, anume relația pe care o avem în prezent cu tot ceea ce reprezintă corporalitatea, dar mai ales ce facem cu această identitate a noastră.

Autoarea aduce în discuție aspecte multifațetate ale modului în care devenim cine suntem, vorbind despre strânsa legătură dintre cele două dimensiuni care ne definesc cel mai mult poate: corporal-fizică și emoțional-psihică. Ilustrând numeroasele căi prin care cele două sunt interconectate și se determină reciproc, Orbach scoate în evidență mecanismele prin care relațiile dintre minte și corp se formează de-a lungul dezvoltării noastre în timp.

Este interesant și important (ba chiar esențial) de notat următorul fapt, pe care terapeuta îl argumentează solid: relația dintre minte și corp, anume a reprezentărilor noastre interne despre noi înșine, este puternic și inevitabil condiționată de tot ceea ce înseamnă mediu extern și factori socio-culturali, care promovează

o cultură vizuală omogenă  a unei industrii bazată pe creșterea insecurității corporale pentru a crea o așa-numită teroare a frumuseții (…) suprasaturate de cultura digitală a imaginii.

Orbach detaliază elocvent despre tendințele contemporane ale modei, înfățișării și abilităților (sau cel puțin despre percepția și reprezentările acestora), luând în calcul influențele de ansamblu ale normelor și valorilor socio-culturale în care ne formăm și trăim. Astfel, conform terapeutei, „suferim” în prezent de o compulsivitate de autoreflectare a sinelui pe care nu o conștientizăm și care ne cauzează instabilitate corporală într-o așa măsură încât ajungem să facem din coprurile noastre proiecte personale asupra cărora să operăm nu doar inutil, ba chiar patologic și disfuncțional.

Am ajuns în acest fel autorii unei instrumentalități care trădează niște raporturi aparent aberante ale identităților noastre și ale relației cu corpul. Cu toate acestea însă, Orbach demonstrează pertinent, starea de fapt a lucrurilor nu este nici pe departe aberantă, cât este determinată de logica pe care cumulul de factori personal-interni și social-externi au construit-o, utilizând numeroase modalități mai mult sau mai puțin subtile.

Și aici vorbim, desigur, de tot ce înseamnă media și fashion, de tot ce ține de obiective și target-uri de marketing, care vin cu costuri mari în ceea ce privește sănătatea fizică și psihică deopotrivă, costuri care sunt de ordin personal, social, medical: „există o factură care trebuie plătită”, ne spune autoarea, o factură pentru a cărei sumă datorată s-ar putea să nu avem acoperire…

Ura față de corp devine unul dintre produsele de export nevăzute ale lumii occidentale.

Aici este, de altfel, și punctul în care subiectul devine delicat și tabu: este dificil de digerat faptul că suntem influențați în mod incorect de presiuni externe și subapreciem ideea incomodă că am putea fi manipulați – astfel că tot de aici pornește și motivația morală a autoarei, alături de cea clinică: avem nevoie să înțelegem aceste fenomene și acești factori pentru ne putea reînstăpâni în corporalitatea proprie și pentru a ne redobândi libertatea de a decide în mod informat.

Într-un fel, Corpuri este o pledoarie pentru o mai bună responsabilitate față de corpurile noastre, fără a omite dimensiunea mentală a cine și ceea ce suntem. Numai în acest fel ne putem elibera de sub imperiul nediscriminatoriu al conținuturilor toxice cu care suntem asaltați și pe care le preluăm inconștient, însănătoșindu-ne atât existențele individuale, personale, cât și pe cele sociale.

Volumul este presărat de numeroase exemple și studii de caz ilustrative, extrase din experiența îndelungată a autoarei în practica psihoterapeutică, și constituie o lectură recomandată atât specialiștilor și terapeuților care se confruntă cu tulburările ce țin de sfera dismorfică sau alimentară, cât și celor interesați și preocupați de fenomenologia largă a lumii în care trăiesc.

Please follow and like us:
Facebook
Facebook
Instagram

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *