Te-ai întrebat vreodată ce ar crede Freud despre eternele conversații pe care le porți în minte?

„Nu suntem niște mașini gânditoare care simt, suntem niște mașini simțitoare care gândesc.” Antonio Damasio

Te-ai întrebat vreodată:

• De ce nu pot slăbi?

• De ce îmi verific non-stop telefonul inteligent?

• De ce nu îmi pot întâlni sufletul pereche?

• De ce ai mei mă scot din sărite atât de tare?

Dacă da, atunci Ce-ar face Freud în locul tău? de Sarah Tomley este pentru tine – iar dacă, noi îți spunem că tot trebuie să citești cartea, pentru că vorbește întocmai despre mecanismele și sistemele psihice pe care le utilizăm în viața de zi cu zi pentru a face față relațiilor cu cei din jur, pentru a ne da seama cine suntem și de ce suntem așa cum suntem, dar mai ales despre cum ne putem dezvolta și autodepăși.

FACT: În realitate, lumea nu este îndreptată împotriva ta; doar pare și se simte cum că ar fi așa.

Folosindu-se de conceptele și descoperirile celor mai mari figuri ale psihologiei, deopotrivă clasice și contemporane, Sarah Tomley a reușit să alcătuiască un volum plin de pastile de psihologie aplicată, îmbinând cu haz, simplitate și eficiență teoreticul și concretul pentru a explica deciziile neinspirate, criza vârstei mijlocii, crizele de furie la volan, preferințele pentru seriale siropoase…

2#FACT: Nu există răspuns la întrebarea „De ce eu?”.

Presărată cu idei pertinente și savuroase în egală măsură, Ce-ar face Freud în locul tău? este cu adevărat un volum de psihologie practică, ce răspunde în mod concret la diferitele situații cu care ne confruntăm, la un moment dat, fiecare dintre noi.

Scrisă cu empatie, cartea abordează fiecare fațetă a existenței umane, dându-ne de gol cu sensibilitate și umor tocmai cu acele lucruri pe care „nici unul dintre noi nu este pe deplin dispus” să le tolereze la sine însuși…. 😉

Please follow and like us:
Facebook
Facebook
Instagram

Un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *