Rănile copilăriei

– sau cum avem șansa de a ne vindeca de trecut –

Ca fiecare etapă a vieții, copilăria a avut atât părți bune, cât și părți mai puțin bune și mai puțin plăcute. Această perioadă are o mare influență asupra dezvoltării personale, fapt pentru care este necesară o întoarcere în trecutul nostru, uneori, pentru a vedea ce s-a întâmplat atunci, pentru a detecta factorul declanșator al diferitelor comportamente și gânduri pe care le avem.

În acest sens, o primă rană pe care o putem găsi în cadrul trecutului nostru ar putea fi rana abandonului: dacă ne-am simțit vreodată abandonați, efectul emoțional va persista în timp, până când acest aspect primește atenția necesară. Abandonul duce la apariția fricii de a fi părăsiți, de a fi excluși și lăsați singuri, fapt care poate determina formarea unei dependențe emoționale față de oamenii din jurul nostru.

Pe de altă parte, rana neîncrederii poate avea drept proveniență situațiile în care ne-am simțit trădați de către adulții din jurul nostru, în diferite contexte. Acest lucru are drept consecință apariția lipsei încrederii și stimei de sine a copilului devenit adult, ceea ce duce la o căutare constantă a validării. Lipsa de încredere în ceilalți este de asemenea un efect, iar persoanei îi va fi greu să se deschidă, ceea ce poate fi copleșitor, dat fiind faptul că fiecare om are nevoie și merită să se descarce și să vorbească liber despre anumite aspecte.

Totodată, rana neglijenței poate avea drept cauză excluderea pe care am simțit-o, sau chiar eșecul părinților de a se asigura de buna noastră creștere si dezvoltare în copilărie. În acest context, va predomina sentimentul de confuzie și se va instala o dificultate în rezolvarea problemelor. Copilul, devenit adult, poate avea senzația că nu merită atenția ce i se acordă și se va retrage pe cât mai mult posibil, pentru a evita contactul.

Toate aceste răni pot face parte din trecutul nostru, mai mult sau mai puțin, fără ca noi să ne dăm seama. Dar dacă ne-am acorda șansa unei analize obiective asupra gândurilor și perspectivelor pe care le avem asupra diferitelor evenimente întâlnite, ce-am observa? Am identifica, oare, una din manifestările acestor răni?

Cu siguranță, aceste manifestări pot fi dureroase și ne pot pune într-o adevărată dificultate. Și tocmai de aceea conștientizarea lor ne oferă șansa pe care o merităm: de a ne vindeca de acele aspecte trecute. Acest proces de vindecare presupune identificarea momentului declanșator, a emoțiilor resimțite, a gândurilor ce au apărut ca o urmare a ceea ce s-a întâmplat.

Citește și: Emoțiile

Odată ce acordăm atenție acestor aspecte, întregul proces va fi mult mai ușor și vom fi mai aproape de echilibrul interior pe care îl merităm. De îndată ce punem la punct aceste informații, suntem pregătiți să reparcurgem acel drum al copilăriei, doar că din postura de adulți – adică având mai multă abilitate de percepere într-un mod armonios și benefic.

Astfel, vom reuși să avem încrederea de sine pe care o merităm, vom reuși să formăm relații interumane sănătoase, vom reuși să ne adaptăm mult mai ușor diferitelor dificultăți ce pot apărea în viața de zi cu zi.

Prin urmare, acum că știm că toate lucrurile au o cauză, mai mult sau mai puțin ascunsă, mai mult sau mai puțin plăcută – suntem gata să pornim la drum? Suntem gata să ne acordăm vindecarea pe care o merităm, din toate punctele de vedere?

Please follow and like us:
Facebook
Facebook
Instagram

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *