Psihoterapia nu este pentru oricine

Trăim vremuri „glorioase”: convingerea comună este că oricine poate reuși în orice domeniu, doar să-și dorească suficient de mult asta. Abilitățile, talentul, înzestrarea par să nu mai conteze în curentul democratizării forțate. Rețelele de socializare potențează narcisismul multora, oferind fără discriminare audiență și spațiu de exprimare.

Acest mers al societății, în care tehnologia ne permite să fim în contact rapid cu informația (care, din păcate este doar una de suprafață), are partea sa de responsabilitate în crearea unei imagini false, nu doar referitoare la ansamblul evenimentelor, ci și la propriul sine.  Ni se oferă iluzia că părerea noastră contează, că ne pricepem și suntem buni la orice. Cum, atunci, ne-am putea „împiedica” de o „simplă” psihoterapie, având în vedere că postura noastră de subiect, de client, ar fi cazul să fie una confortabilă, iar cel care va trebui să „performeze”, să dea soluții, sfaturi și idei este psihoterapeutul? Așa să fie?

Psihoterapia, ca mod de lucru cu tine însuți, ca proces de autodescoperire și  raportare potrivită la celălalt, este un demers dificil. Determinantă pentru reușita psihoterapiei este, încă de la început, formarea unei relații optime între psihoterapeut și client, alianța terapeutică. Această relație implică empatie, suport, răbdare, o bună comunicare din partea psihoterapeutului și deschidere, capacitate de introspecție, încredere și sinceritate din partea clientului. Clientul, care, potrivit unor studii, „duce” pe umerii săi, povara unui procent de peste 80% în privința reușitei propriei psihoterapii, mai are nevoie de câteva calități: curaj în procesul autodezvăluirii, disponibilitate de a lucra, capacitate de a rezista dezamăgirilor inerente apărute.

De ce psihoterapia nu ar fi pentru oricine? Dacă lăsăm la o parte cazurile extreme, care implică tulburări psihice grave, rămânem, totuși, cu un segment „subțire” al celor care pot finaliza, cu rezultate bune, un travaliu psihoterapeutic. Psihoterapia costă destul de mult și acesta este un prim obstacol care îi ține pe mulți la distanță. Factorii care țin de educație, de „înzestrarea” noastră intelectuală, morală, psihologică, sunt și ei importanți.

Cei care manifestă reticență și nu au încredere că psihoterapia i-ar putea ajuta sunt în postura de a-și autoîndeplini  profeția. Teama de stigmatizare este și ea des întâlnită („ce să caut la psiholog, că doar nu sunt nebun?!”). O capacitate redusă de introspecție are ca efect negarea  problemelor legate de gestionarea propriei vieți, o slabă conștientizare a legăturii dintre problemele  avute și procesele psihice implicate.

Pentru ca relația terapeutică să funcționeze, clientul trebuie, uneori, să se „așeze” în paradigma ucenic-învățător, în poziția discipolului, lucru anevoie de îndeplinit pentru personalitățile narcisice. Seriozitatea și determinarea, mobilizarea în procesul psihoterapeutic sunt alte aspecte importante în reușita acestuia. Absențele clientului, chiar motivate, constituie un semnal de alarmă, pe care psihoterapeutul trebuie să-l aducă în discuție, folosind acea fermitate caldă atât de necesară în feedback-ul oferit.

Citește și: Psihoterapia modifică structura creierului

Please follow and like us:
Facebook
Facebook
Instagram

Un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *