Problema admirației

Admirația este o emoție cu caracter instrumental, care are un rol considerabil în ceea ce privește felul în care relaționăm cu ceilalți, felul în care învățăm și în care ne raportăm la un scop mai înalt sau la ideal.

Algoe & Haidt (2009) cataloghează admirația ca fiind o emoție care face parte dintre emoțiile orientate către Celălalt (elevarea, recunoștința și admirația) și, în special, concentrându-se pe lăudarea Celuilalt sau a capacităților acestuia. Autorii specifică faptul că elevarea ar fi un răspuns emoțional la excelența morală (fără a fi neapărat în beneficiul individului), recunoștința ar fi un răspuns emoțional la generozitatea aratată față de individ și admirația ar fi acea senzație de surpriză combinată cu plăcere și aprobare.

Într-o analiză a mai multor studii despre admirație, Onu et al. (2016) subliniază faptul că admirația este stârnită de perceperea Celuilalt ca având capacități și / sau virtuți care depășesc standardele. Totodată, acest lucru presupune perceperea Celuilalt ca fiind superior, percepție însoțită de uimire (eng. wonder) referitoare la calitățile de care Celălalt dă dovadă.

Din perspectiva admiratorului, admirația se resimte ca o senzație care îl stimulează și motivează să-l considere pe Celălalt un model și să lucreze mai mult pentru a dobândi capacitățile de care cel admirat dispune (Algoe & Haidt, 2009; Onu et al., 2016).

În studiile despre admirație se vorbește și despre relația acesteia cu modelele de moralitate. În acest sens, filosofa Linda Zagzebski susține că exemplele de bunătate morală sunt fundamentul pentru conceptele morale de bază. Exemplele de bunătate morală ar fi, conform autoarei, subiectul acestei emoții pe care o numim admirație. Ea face însă o distincție între modelele admirate pentru calități deținute în mod natural și cele admirate pentru calități dobândite. Pe acestea din urmă le caracterizează ca fiind „imitabil de admirabile”, cu alte cuvinte, admirația pentru aceste modele având calități dobândite suscită și motivația de a le imita (Kristjánsson, 2017).

O critică adusă modelului lui Zagzebski se constituie din argumentul că admirația este în mod inerent nesigură, din moment ce unele comportamente pe care le admirăm nu pot fi numite exemplare din punct de vedere moral. Credibilitatea admirației pare să presupună un anumit nivel al înțelepciunii practice care să ne informeze despre ce comportamente să înregistrăm ca fiind admirabile. Altfel, s-ar putea ca ceea ce admirăm să nu constituie nici pe departe un model moral (Dahlbeck, 2020).

Van der Rijt (2017) ia în calcul catalogarea admirației ca fiind mai degrabă un viciu, punând problema daca nu cumva admirația, fie ea și pentru adevărate exemple de moralitate, încalcă datoria respectului de sine. El presupune că, dacă admirația ar fi atitudinea corespunzătoare în momentul în care întâlnim o persoană cu un caracter exemplar, atunci ne-am putea aștepta ca această persoană să accepte să fie admirată.

Or, de obicei se întâmplă contrariul: modelele morale sunt cunoscute ca evitând admirația, considerând faptele lor exemplare ca reprezentând ceea ce trebuia făcut. Astfel, autorul susține că această reacție anunță un simptom al unei probleme mai profunde: admirația este incompatibilă cu respectul de sine.

Van der Rijt susține că a admira o altă persoană pentru realizările sale morale presupune ca admiratorul să adopte un dublu standard. Acest lucru i-ar permite să se simtă bine cu sine însuși, recunoscând în același timp performanța superioară a obiectului admirației sale. Facând acest lucru, afirmă el, se poate spune că admiratorul își cumpără stima de sine morală cu prețul respectului său de sine.

În susținerea acestora, aduce în discuție și faptul că uimirea sau mirarea în legătură cu obiectul admirației presupune a avea o suficientă înțelegere a acestuia, însă nu o înțelegere totală. Acest aspect este în concordanță cu uimirea amestecată cu aprobare prin care a fost definită admirația. Mai exact, este necesară o minimă înțelegere pentru ca obiectul admirației să fie măcar luat în considerare și, de asemenea, cunoașterea trebuie să fie parțială pentru a permite și un oarecare grad de uimire (van der Rijt, 2017).

Astfel, principala critică pe care van der Rijt (2017) o aduce admirației este că nu permite raportarea de la egal la egal între cel care admiră și cel admirat. Prin urmare, atât admirația, cât și dorința de a fi admirat ar trebui catalogate ca fiind moralmente inacceptabile.

Aducând un punct de vedere personal, voi spune că admirația este o emoție cu caracter instrumental, care are un rol considerabil în ceea ce privește felul în care relaționăm cu ceilalți, felul în care învățăm și în care ne raportăm la un scop mai înalt sau la ideal. Dat fiind caracterul instrumental și faptul că este influențată de caracteristicile de personalitate ale admiratului, ale admiratorului, precum și de întregul context socio-cultural prezent într-o anumită perioadă de timp, valențele acestei emoții nu se rezumă cu siguranță la simpla dihotomizare între pozitiv și negativ. De altfel, emoția nu poate fi în sine morală sau, cel puțin, dezirabilă; am putea cataloga astfel mai degrabă intențiile care stau la baza ei și efectele care decurg de aici.

Ceea ce considerăm demn de a fi admirat trece printr-o sumedenie de filtre, de la contextul cultural, economic, educațional, social, istoric până la cele care țin de individ și caracteristicile unice ale acestuia. De altfel, la întâlnirea admiratorului cu persoana admirată, într-un context specific, se nasc alte variabile care modelează procesul admirației și al învățării pornind de la aceasta.

Sumarizând, atunci când admirăm pe cineva am putea să ne simțim mai motivați să dobândim aptitudinile pe care acea persoană le deține sau, pur și simplu, să le dezvoltăm pe acelea care sunt importante pentru noi. Acest proces facilitează cu siguranță învățarea și poate îmbunătăți relațiile cu ceilalți. De asemenea, este folositoare și pentru selectarea și păstrarea acelor calități pe care societatea le valorizează la un moment dat. Măsura în care acestea sunt dezirabile pentru toți membrii societății, mai ales pe termen lung, constituie o discuție lungă și care încă nu a atins o finalitate.

Please follow and like us:
Facebook
Facebook
Instagram

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *