Pași mici pentru o schimbare mare

A fost odată un sărman rus care avea o fată. În acele vremuri, adeseori se mergea la râu pentru spălatul rufelor. Fetița acelui sărman obișnuia să deseneze cu o rămurică în nisip. Într-o zi, auzi o voce în spatele ei:

– Cine te-a învățat să desenezi atât de furmos?

Fetița, rușinată, s-a întors să vadă cine a întrebat-o. Era un biet bătrânel cu desaga pe umăr. O privea cu blândețe și cu multă iubire:

– Apoi rogu-te, îmi dai ceva de mâncare, sunt foarte înfometat?

– Tot ce am este bucata aceasta de pâine, bunule călător, spuse fetița.

Cât ai clipi, i-a oferit-o zâmbind. După ce a mâncat, bătrânul a scos din desagă o pensulă fermecată, pe care i-a dăruit-o fetiței drept recompensă.

– Ajunsă acasă, nu credea că acea pensulă este fermecată. A început să deseneze pe masă bunătățile pe care i le cerea stomacul, și dintr-o dată s-a întâmplat miracolul: bucatele au devenit numai bune de mâncat întocmai cu desenul.

Din acea zi, fetița a folosit pensula pentru orice dorință. Împlinindu-și visul de a se căsători cu fiul țarului, dispăru și pensula.

Cele mai prielnice momente de reflecție și introspecție cu noi înșine sunt adeseori la fiecare sfârșit / început de an. Conștient sau inconștient, rescriem în minte și în suflet povestea anului ce tocmai a trecut, apoi ne imaginăm sau ne dorim 360 de file fericire, cu împlinire, bucurii, cu noi rezoluții și, de ce nu, poate cu cea mai bună variantă a noastră.

A construi o realitate pe care ne-o dorim cu toată ființa noastră nu e chiar cel mai simplu demers totuși, iar hotărârea de a o face chiar acum este una dintre cele mai mari provocări cu care ne luptăm.

Știm cu toții că a lăsa pe mâine ce poți face azi, într-un mod repetat, va avea drept consecință o mai mare distanță în realizarea unui obiectiv. Așadar, până când nu vei schimba la tine zilnic lucruri mici, nici viața ta nu se va schimba.

Nu poți fi învingător fară să începi: „Cei care ajung în față caută circumstanțele pe care le doresc și, dacă nu le pot găsi, și le construiesc singuri.”

John C. Maxwell susține că există mulți oameni care nu văd absolut deloc paleta de posibilități cu care i-a înzestrat Dumnezeu; așadar, este nevoie să vezi în tine valoarea ca să îți oferi valoare ție însuți și să ai convingerea că tu personal meriți efortul, timpul și energia de care ai nevoie pentru a te perfecționa.

Asemenea fetiței din poveste, nici măcar nu credem în pensula fermecată, care este desigur personificată și devine potențialul nostru.

Primul pas către schimbare e conștientizarea. Dacă vrei să ajungi din locul în care te afli în locul care ți-ai dori, trebuie să începi să devii conștient de alegerile care te pot îndepărta de destinația dorită. Fii cât se poate de conștient de fiecare alegere pe care o faci astăzi, astfel încât să poți începe să faci alegeri mai inteligente ca să mergi mai departe. Darren Hardy

Vizualizează-te sau imaginează-ți că ai, ești sau faci deja ce ți-ai propus. Insistă cât mai mult asupra detaliilor, nu doar asupra celor vizuale, ci și asupra celor asociate cu celelalte patru simțuri: auzul, mirosul, gustul și atingerea. Remarcă reacțiile celorlalți oameni în fața noii tale realități. Indiferent în ce constau aceste reacții, simte-te împăcat. Louise L. Hay, „Poți să îți vindeci viața”

Mă întreb câți dintre noi mai visăm, ori câți dintre noi ne lăsăm să visăm ca un copil? Dacă nu vedem deloc paleta de posibilități cu care suntem înzestrați, cum vom putea face pașii necesari în ascensiunea noastră?

Fie ca la început de an pensula fiecăruia dintre noi să inspire cel puțin: încredere, pasiune, inițiativă, exercițiu, perseverență, curaj, muncă. Fă aceste alegeri și poți reuși și tu.

Please follow and like us:
Facebook
Facebook
Instagram

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *