„Nu poți controla tot ce ți se întâmplă, dar îți poți controla atitudinea”

Atunci când vorbim de maturizare psihologică, înțelegem că este acel proces prin intermediul căruia toate energiile si resursele noastre sunt orientate către propria persoană, cu scopul de a ne atinge cel mai înalt potențial.

Acest fenomen se reflectă prin prisma deciziilor și acțiunilor noastre pe care luăm în prezent (aici și acum): atenția pe care o acordăm sentimentelor și gândurilor noastre, modul în care gestionăm anumite situații, dar și în rolul pe care îl jucăm în viețile noastre: suntem victimele sau stăpânii drumului pe care îl avem de parcurs? 

Altfel spus, când încetăm să mai căutăm persoane responsabile pentru anumite evenimente și când percepem că doar noi ne putem ajuta pentru a guverna situațiile pe care le întâmpinăm, atunci este momentul în care evadăm din tendința victimizării și ajungem într-un punct important al evoluției noastre.

John Maxwell spunea: „Nu poți controla tot ce ți se întâmplă, dar îți poți controla atitudinea”; altfel spus, întregile etape parcurse trec prin filtrul percepției noastre, iar acest lucru determină întreaga desfășurarea ce urmează să aibă loc. Atunci când ne adunăm forțele și ne concentrăm pe aspectele necesare, precum identificarea soluțiilor, lucrurile se duc pe o undă benefică nouă. 

A renunța la victimizare și a deține maturitate psihologică nu înseamnă să nu mai avem preocupări, să nu ne mai simțim copleșiți ori să nu mai acordăm timp stărilor noastre interne; ci se referă la acea mobilizare, oricât ar fi de mică, efectuată în ritm propriuastfel încât să ajungem în locul în care ne este menit să fim – în prezentul nostru plin de oportunități, ce este gata să ne arate cât de multe putem face.

Însă este nevoie ca ochii noștri să fie larg deschiși către aceste oprtunități. Având în vedere că maturitatea psihologică se referă la a deține capacitatea de a ne focusa pe ce putem face acum și în viitor, cum ar fi dacă ne-am uita asupra lucrurilor și din această perspectivă? 

Please follow and like us:
Facebook
Facebook
Instagram

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *