Nu lăsa pe mâine ce trebuie să faci azi!

Amânarea constantă a acțiunilor printr-un comportament disfuncțional este definit de către psihologi prin termenul de procrastinare.

Cuvântul vine din limba latină și este pus în legătură cu evitarea și întârzierea sarcinilor. Unii ar putea spune că acele persoane ce amână mereu ar fi leneșe sau lipsite de autocontrol, dar a lăsa pe mai târziu sarcini importante, devine disfuncțional când implică conștientizarea amânării și conștientizarea efectului negativ al acesteia.

Unii dintre noi am amânat predarea unei lucrări, executarea unei sarcini neplăcute, am evitat efectuarea unui apel telefonic sau vizita la un control medical și, într-o oarecare măsură, poate fi considerat un comportament firesc.

Dacă însă în unele cazuri poate fi vorba despre o slabă gestionare a situațiilor, când vorbim despre procrastinare este mai mult de atât.

Procrastinarea este în strânsă legătură cu sentimentele inconfortabile. Cei ce procrastinează frecvent nu au o problemă cu managmentul timpului, ci cu managmentul emoțional. Da, evitarea și amânarea acțiunilor ascund, de fapt, evitarea și amânarea stărilor de anxietate, plictiseală, frustrare, nesiguranță și a resentimentelor. Însă, cu cât se întâmplă mai des, cu atât sentimentele și trăirile se adâncesc, iar la acestea se adaugă culpabilizarea!

Trei resurse implicate în construirea și dezvoltarea carierei

Specialiștii vorbesc însă și de gânduri automate ce sunt premergătoare comportamentului de procrastinare. Ca într-un cerc vicios, gândurile, emoțiile și procrastinarea se îmbină și se întrețin cu efecte similare dependenței. Procrastinarea produce eliberare pe termen scurt, dar amplifică stresul, anxietatea, depresia și insatisfacția pe termen lung.

O simplă schimbare de suprafață în gestionarea timpului nu este suficientă. Abordarea terapeutică a stărilor interioare este noua cale către găsirea unei soluții.

Please follow and like us:
Facebook
Facebook
Instagram

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *