Ne înscriem într-un sistem ai cărui moștenitori suntem

Pentru că vedem lucrurile la fel și știm că la capătul durerilor conștientizării se află vindecarea și libertatea interioară.
„Când inconștientul strămoșului îi bântuie pe descendenți…”

„De unde venim?” și „Încotro ne îndreptăm?” sunt două dintre întrebările care au frământat, probabil, cel mai mult umanitatea. Adevărul este că, la nivel universal, spiritual, nimeni nu poate răspunde cu certitudine, însă este la fel de adevărat că putem afla totuși niște răspunsuri în ceea ce privește sensul existențelor noastre personale.

La Cronica de psihologie credem că omul nu reprezintă nici pe departe o entitate individuală, separată, ci că acesta se formează pe baza relațiilor și a experiențelor sale umane. Fiecare dintre noi are un istoric și provine dintr-un lung șir de descendenți, a căror soartă a pus bazele originilor noastre și a trasat „liniile de forță” ale destinelor urmașilor lor. Fie că ne dăm seama sau nu, ne înscriem cu toții într-un astfel de sistem și suntem urmașii săi, moștenindu-l atât cu mai bune, cât și cu mai puțin bune.

Tocmai de aceea suntem bucuroși să avem alături de noi drept partener editura Philobia: crezând la rândul său în necesitatea de a explora spre a conștientiza și vindeca prin cercetarea atentă a relațiilor noastre, vă propunem o serie de lucrări ce promovează practica demonstrată a dezvoltării personale și a echilibrului dintre minte, suflet și corp.

Nimeni nu poate reuși întru totul de unul singur, tot astfel cum nici nu ne formăm pe cont propriu. Pentru că învățăm de la cei din jurul nostru – și, în mod aparte, de la familia noastră – considerăm că avem nevoie de cunoaștere în ceea ce privește psihogenealogia, parentingul și relațiile de cuplu.

Vă provocăm, așadar, la introspecție și cercetare, promițându-vă în schimb beneficiile conștientizării și eliberării de lanțurile nevăzute ale forțelor psihice moștenite pe căile atât de subtile ale interacțiunilor umane!

Please follow and like us:
Facebook
Facebook
Instagram

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *