Încrederea – baza relațiilor autentice

Încrederea reprezintă unul dintre elementele centrale ale vieții, întrucât influențează aspecte ca: jobul, religia, relația cu ceilalți, modul în care ne raportăm la fericire / tristețe.

Astăzi vom răspunde următoarelor întrebări:

  • Cum ne dezvoltăm încrederea?
  • Oare contribuim la sentimentul de neîncredere?
  • Cum gestionăm abuzul de încredere?

Încrederea se învață în cultura în care ne formăm. Este compusă din armonie + căldură. Sentimentul de încredere este profund legat de sentimentul de siguranță (asemenea bebelușului care plânge atunci când mama nu îi este alături, dar care se liniștește când aceasta apare, pentru că odată cu (apariția) mama apare și sentimentul de sigurnață). Astfel, încrederea ne-o dezvoltăm atunci când ne simțim protejați, în afara oricărui pericol și când acest sentiment de protecție este oferit de persoanele dragi nouă.

Încrederea se dezvoltă treptat, se păstrează greu și se pierde foarte ușor! Este nevoie de cea mai mică suspiciune / sentiment de abandon ca să dezvoltăm nesiguranță și neîncredere față de cineva.

Putem afirma chiar că încrederea este multidimensională:

  • Pe de-o parte, regăsim încrederea în noi înșine – capacitatea de a ne baza pe forțele proprii;
  • Pe de altă parte, întâlnim încrederea pe care o avem în ceilalți – capacitatea de a dezvolta sentimente de siguranță în preajma celorlalți;
  • Întâlnim încrederea pe care o au ceilalți în noi – acțiunea prin care alții se bazează pe noi pentru a ne dezvălui un secret / pentru a lua decizii.

Nu experimentăm autenticitate, comuniune, încredere atunci când avem tendința de a generaliza și când tiparele de neîncredere devin pregnante și permanente!

Neîncrederea conduce la neliniște, iar neliniștea ne blochează accesul de a privi în prezent și oportunitatea de a construi viitorul! Gândurile disfuncționale (pe care le-am detaliat în lucrarea Lumea este oglinda gândurilor tale!), neliniștea, starea de tensiune, toate duc la pierderea încrederii. De câte ori atunci când am trecut printr-o situație ce ne-a produs o stare de neliniște, nu am început să ne îndoim de încrederea pe care o aveam față de persoana respectivă sau chiar în noi înșine?

Asocierea evenimentelor / sentimentelor trecute cu cele prezente, ruminațiile, gândurile disfuncționale, concluziile pripite sau perfecționismul patologic sporesc neîncrederea atât în noi înșine, cât și în ceilalți!

Așadar, contribuim la sentimentul de neîncredere atât prin cele enumerate mai sus, cât și prin alegerea de a rămâne în relații disfuncționale din cauza sentimentelor (ca) de: frică, rușine, teama de judecata celorlalți.

La polul opus neîncrederii în sine și în ceilalți se regăsește abuzul de încredere. Acesta apare ca: nereușită a adresării cererii, a modului în care percepem / acceptăm situația sau a încălcării granițelor – deoarece, pentru a funcționa armonios, orice relație are nevoie de granițe sănătoase pe care partenerii le stabilesc de comun acord de la început.

Abuzul de încredere este un tipar disfuncțional prin care celălalt se sustrage de la responsabilitate și începe să încalce granițele relației, profitând fie de sentimentele pe care noi le avem față de el, fie de conjunctura situației.

În concluzie, trebuie reținut faptul că suntem creatorii propiei vieți! Noi avem libertatea și capacitatea de a decide cu privire la fiecare aspect al vieții noastre! O viață marcată de spaimă, frică, neîncredere, rușine va conduce la dezvoltarea patologiilor cognitive și afective!

Dacă totul stă în mâinile noastre, haideți să începem de azi să ne construim o lume a încrederii! 🙂

Please follow and like us:
Facebook
Facebook
Instagram

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *