Haosul emoțional: între flori și spini

Nu există un sens universal după cum nu există o soluție cheie specifică oricărui factor declanșator.

Haosul emoțional e adesea mai mult decât o perioadă de instabilitate atmosferică afectivă.  Însă acest haos cu certitudine nu poate fi cuprins într-o definiție de specialitate prin care să ne putem individualiza fiecare la un moment dat.

Pentru că haosul emoțional e una dintre dovezile autenticității noastre. Da, starea de dezordine afectivă, în care parcă toate ajung să își piardă sensul ne e cunoscută tuturor, dar diferența o face întotdeauna modul în care ne raportăm la acest melanj de stări care nu-și găsesc locul.

Acest moment de cotitură sentimentală e inevitabil dar niciodată iremediabil. Când ne trăim haosul suntem de fapt la răscruce: între flori și spini. Putem să facem din el gard de sârmă ghimpată sau le putem metamorfoza în lecții de zbor. Și de cele mai multe ori, într-adevăr, prăpastia între prizonierat și zbor e destul de mare.

Or, hăul între procesarea afectivă și cea cognitivă e și mai adânc. De aceea, așteptările asupra propriei persoane în acel moment pot fi și ele nerealiste.

Vindecarea necesită curaj

Dar important de amintit e că haosul emoțional nu e ceva ce necesită vindecare. Absurd, nu? Însă nici a te complace în plafonare și reprimare nu înseamnă a face ordine la nivel afectiv. Nici de ce-urile nu sunt chei. Ele nu oferă în acest caz motivația ci mai degrabă adaugă rătăcire.

E normal să ni se pară că nu găsim în noi resursele necesare gestionării acestui tip de confuzie. Și e la fel de normal să nu avem dorința de a face curat prea curând. Problema apare atunci când acesta devine stil de viață, ecou al zborului. De aici restul e depresie împletită cu anxietăți de tot felul.

Atunci, ce facem? 

Începem cu un reminder: nimeni nu e un pom cu flori ale veșniciei. Înflorirea continuă e un soi de iluzie perceptivă. Nu momentele tale de înflorire te-au sculptat moral.

Apoi trecem la acceptare: acceptarea te face liber în propriul tău haos și te împinge să-l iei exact așa cum vine spre tine. Acceptarea nu înseamnă a merge cu el lipit de suflet acoperit de zâmbete cu ghilimele și ciocolată (chiar de ciocolata scade nivelul de cortizol). Acceptarea înseamnă a fi conștient de ceea ce există în sufletul tău și a-ți împărți imposibilul în posibil. A ști că poți, că poți trece la cârmă. Oricând, chiar și nepregătit.

Și în final, după ce le-am pus bucată cu bucată la locul lor, să adunăm de data asta ceea ce din haos am primit, să ne bucurăm de felul în care el ne-a „updatat” de fapt.

Și când haosul, furtuna noastră mare va reveni, nu spun să fii tolerant: ci fii larg  la inimă, asta e rugămintea mea către tine!

Please follow and like us:
Facebook
Facebook
Instagram

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *