Fericirea – ideal irealizabil?

Te-ai întrebat vreodată cum a luat naștere fericirea?
Te-ai întrebat vreodată de ce  poposește ea atât de puțin la poalele inimii tale? Este fericirea un ideal irealizabil? O soluție împotriva haosului emoțional?

Încă din cele mai vechi timpuri, omul s-a aflat într-o perpetuă căutare a fericirii.
Realitatea imediată și efectele sale fac omul să-și dorească din ce în ce mai mult o rezervare la fericire. Omul ce-și dorește fericirea are adesea inima strecurată printre griji, îmbibată cu dalta în dor. Așa cum nu putem renunța la fericire, tot astfel nici aceasta nu ne poate fi luată. Ideea de a crea o fericire persistentă este de fapt o iluzie; ființa umană adesea se păcălește pe sine. Scopul fixat nu ar trebui să fie o fericire persistentă, Însă nici fericirea nu vine la pachet cu instrucțiuni de preparare.

Și, cu toate acestea, este fericirea un ideal irealizabil?

Nevoile omului sunt nelimitate. Adesea, indivizii asociază fericirea cu ceea ce înseamnă absența durerii (atât interioară cât și exterioară) și tocmai datorită acestui fapt fericirea de durată devine un deziderat ce își pune amprenta asupra psihicului uman. Oamenii ce caută cu disperare fericirea nu vor putea fi însă niciodată fericiți, întrucât în goana de a scăpa de stările discordante, fericirea va ajunge să treacă în plan secund. Ce se va întâmpla atunci?

După cum ar spune Freud, omul ar fi nevoit să-și reducă pretențiile la fericire. Fericirea nu-i va putea mulțumi niciodată pe toți, însă va  avea grijă să ajungă pe la fiecare. Momentul în care fericirea strălucește pe strada noastră depinde adesea de locurile în care o căutăm (substratul acestora este însă întotdeauna subiectiv, astfel încât șansa de a ajunge la surse comune tuturor indivizilor pare destul de slabă).

Citește și: Cum să nu pierzi șansa unei vieți care să merite trăită

Vreau să cred că totuși această căutare a fericirii oferă unicitate naturii umane. Oamenii care au parcursul drumul către fericire au învățat o sumedenie de lecții prețioase. În fapt, au putut ajunge până la granița dintre alteritate și identitate – Adică, momentul în care apare întrebarea: „Cine suntem?”
Fericirea propune câteva astfel de alternative acestei chestiuni.
Suntem un amalgam de întrebări împletite cu flori de mai.
Purtate de-a valma în leagănul timpului.
Suntem acele zâmbete pe care le-am primit fără să le  fi meritat.
Suntem arhitecți emeriți ai castelelor de nisip ridicate pe sticlă spartă.
Suntem într-adevăr ceea ce iubim,
căci valoarea fericirii noastre stă în câtă afecțiune oferim, nu în câtă am reușit să adunăm în toate cele patru camere ale inimii..
Fericirea e atunci când te simți ca acasă cu tine însuți. Căci de ce să cauți fericirea în exterior?

    Fericirea ta ești tu: găsit în fiecare gest sincer, fiecare cuvânt rostit la nevoie și în același timp, fiecare încercare a ta de a căuta echilibru între rațional și emoțional.

 (Din fericire adunate)
 Așadar, când spui fericire, unde poartă briza vântului florile gândului tău?

Please follow and like us:
Facebook
Facebook
Instagram

Un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *