Familia și echilibrul psihic al copilului

Puneți laolaltă toate familiile existente și veți obține societatea. E foarte simplu. Orice s-a învățat la nivelul familiei individuale se va reflecta în tipul de societate pe care îl creează aceste familii.

Virginia Satir

Cu ocazia Zilei Internaționale a Familiei, #cronicadepsihologie propune cititorilor săi un subiect care să atragă atenția asupra importanței factorului familial în ceea ce privește atât instalarea, cât și vindecarea unei tulburări a copilului.

Restructurările culturale și sociale au determinat în mod consecvent și restructurarea familiei deopotrivă ca micro- și macro-sistem. Noile tendințe de parenting, precum și dezvoltarea tehnologică ce permit accesul la și răspândirea informației într-un mod nediscriminatoriu au determinat crearea „unui alt tip de cultură a educației în familie”, ne spune Dindelegan.

Dezechilibrele de sănătate mentală apar frecvent, fiind adesea un mod natural de manifestare a dezvoltării psihoemoționale și comportamentale sănătoase. Astfel, fie că ne referim la o anxietate de separare specifică vârstei mici sau la revolta împotriva autorității parentale de la vârsta adolescenței, copilul parcurge etapele dezvoltării și maturizării confruntându-se cu sarcini de vârstă specifice.

Ceea ce contează însă sunt deopotrivă atitudinile emoțională și mentală și poziționarea comportamentală a părinților față de aceste schimbări, dar și demersurile pe care le întreprind în cazul în care o dificultate – ce părea de altfel a fi justificată în contextul descris mai sus – se dovedește a fi cu adevărat o tulburare de sănătate mentală.

În aceste situații se înțelege de la sine că intervenția cât mai timpurie va asigura o cu atât mai mare eficiență a măsurilor luate, însă acest lucru poate să nu se întâmple: amenințarea cu stigmatizarea socială, precum și indisponibilitățile financiare sau chiar psihologice ale părinților de a se confrunta cu problema pusă în atenția familiei de către copil pot împiedica adresarea către un specialist.

Refuzul de a accepta unui diagnostic și negarea realității pot fi rezultatul mai multor factori familiali, printre care Dindelegan enumeră calitatea scăzută a relațiilor familiale, regulile și miturile restrictive sau rigide vehiculate în familie, resursele psihice limitate, dar și contextul socio-cultural mai larg, constituindu-se astfel obstacole în calea demersurilor sanogene de abordare a tulburării copilului.

Disfuncțiile sistemice sunt adesea menținute de mecanisme de apărare prezente la nivelul întregii familii și care conduc la „pierderea unui timp prețios din perioada optimă de intervenție”, adâncind tot mai mult dezechilibrele atât individuale, cât și familiale. Ceea ce poate constitui însă factori de prevenție împotriva acestora implică angrenarea ansamblului familial într-o rețea socială mai amplă, sănătoasă și echilibrată, care să dea dovadă de înțelegere, empatie și toleranță.

Aceasta necesită, așadar, un sistem social sănătos și echilibrat, cu o identitate bine structurată în jurul unor valori care să includă colaborarea și coabitarea, acceptarea și respectarea diferențelor și care să-și trateze membrii într-un mod echitabil, punând la dispoziția acestora mijloacele și instrumentele ce favorizează dezvolvarea și maturizarea: „este important ca părinții să știe ce se poate face atunci când apar probleme și cui să se adreseze.”

Totalitatea familiilor dă suma societății, ne spune Virginia Satir, iar în acest calcul de adunare „a schimba lumea” înseamnă „a schimba familia”. Adevărul este că lucrurile se află într-un schimb continuu atât în sens ascendent, cât și descendent, ceea ce ar trebui să se traducă prin dinamism și flexibilitate socială bilaterală, în care familia să fie într-adevăr „un microcosmos” al unei lumi sănătoase.

Bibliografie:

Satir, V. (2010). Arta de a făuri oameni. București: Editura Trei.

Bonchiș, E. (coord.). (2011). Familia și rolul ei în educarea copilului. Iași: Polirom.

Please follow and like us:
Facebook
Facebook
Instagram

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *