Elevii cu cerințe educative speciale

Cerințele educative speciale reprezintă necesități educaționale suplimentare, complementare obiectivelor generale ale educației, adaptate particularităților individuale și celor caracteristice unei anumite deficiențe sau dizabilități ori dificultăți de învățare, precum și o asistență complexă (medicală, socială, educațională etc.).

Există trei tipuri de nevoi speciale în educație:

  1. Tulburările specifice de învățare;
  2. Dizabilitățile;
  3. Supradotarea

Tulburările specifice de învățare desemnează un grup eterogen de tulburări ce afectează procesul tipic de achiziție a abilităților școlare (de citire, exprimare în scris și matematice) denumite specific: dislexie, disgrafie și discalculie.

Dizabilitatea este un concept care cuprinde deficiențele, limitările de activitate și restricțiile de partcipare. Acest termen denotă aspectele negative ale interacțiunii dintre (individul,) copilul sau adultul care are o problemă de sănătate și factorii contextuali în care se regăsește, respectiv factorii de mediu și factorii personali.

Supradotareacopiii supradotați au o inteligență peste medie și sunt caracterizați de:

  • precocitate – încep să stăpânească o zonă mai devreme decât colegii lor;
  • ritm propriu – fac descoperiri pe cont propriu și rezolvă probleme în moduri unice în zona lor de supradotare;
  • abilitatea de procesare a informațiilor – învață cu mai multă viteză, procesează informațiile mai rapid, utilizează strategii mai eficiente.

Însă a avea o nevoie specială de adaptare la mediul educațional, nu trebuie să reprezinte un blocaj în dezvoltarea și acumularea de cunoștiințe de care trebuie să beneficieze orice copil. Astfel, strategiile de instruire pentru acest tip de elevi au evoluat și s-au construit așa încât fiecare elev să aleagă forma optimă prin care poate deveni valoros.

Strategii de instruire pentru elevi cu dizabilități de învățare:

• capitalizarea punctelor tari ale elevului;

• utilizarea unui vocabular simplu şi a propoziţiilor scurte şi clare în comunicare;

• construirea unor situaţii de învăţare cu oportunităţi pentru succes într-o atmosferă de susţinere;

• utilizarea unor proceduri flexibile la clasă;

• folosirea materialelor care permit auto-corectarea şi care oferă un feedback imediat fără ca elevii să se simtă jenaţi;

• atitudini pozitive şi valorizante în interacţiunile din sala de clasă şi din afara ei pentru a crea un climat de siguranţă şi încredere.

5 mituri despre copilul ADHD

Toţi elevii au nevoie să experimenteze succesul pentru a putea învăţa în mod activ. Metodele de predare trebuie să se adreseze direct dificultăţilor elevilor, dar şi să le permită acestora să facă progrese, pe care să le poată observa şi de care să fie mândri.

Copiii cu dificultăţi de învăţare au nevoie de organizarea învăţării în funcţie de cerinţele lor educative. Intervenţia educa­ţională constă în dezvoltarea unui program de intervenţie individualizat care să includă: specificarea performanţelor academice prezente ale elevului; specificarea unui scop de scurtă durată, incluzând criterii de evaluare; specificarea metodelor educaţionale şi administrative care vor fi aplicate în vedera atingerii scopului.

Baza de date online cu resurse educaționale pentru susținerea educației incluzive de calitate
Negovan, V. (2006). Introducere în psihologia educaţiei (ediţia a II-a revăzută şi adăugită). Bucureşti: Editura Universitară.

Please follow and like us:
Facebook
Facebook
Instagram

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *