Editorial noiembrie 2019

I never worry about action, but only inaction.

O vorbă spune că suntem cel mai mult noi înșine atunci când nu ne vede nimeni; ceea ce facem – sau nu facem! – în acele momente ne definește în modul cel mai autentic și nedeghizat caracterul, felul nostru, al fiecăruia, de a fi.

Aș zice că la fel de bine spune despre noi ceea ce facem (sau, din nou, nu facem) atunci când suntem oarecum văzuți, dar credem că nu contează, că nu ia nimeni în seamă – că, de fapt, și ceilalți sunt la fel de dezinteresați pe cât suntem și noi.

Pentru că faptele noastre vorbesc de la sine de cele mai multe ori, dar la fel de bine o face și inacțiunea. În acest sens, citatul de început, aparținându-i lui Winston Churchill, poate că surprinde în noi ceva care ne place prea puțin, ceva pe care Albert Einstein l-a descris de o manieră similară:

Lumea nu va fi distrusă de cei ce fac rău, ci de aceia care doar privesc și refuză să intervină.

Concursul organizat luna trecută s-a dorit a fi o oportunitate prin care să facem auzite acele voci care au ceva de spus, însă care mult prea adesea se pierd într-o mare de zgomote de fond și de bruiaje. Întrucâtva, obiectivul a fost atins – însă, vai!, cu ce amploare…

Ceea ce s-a dorit a fi o invitație la dialog, la discuție și, desigur, la acțiune, s-a dovedit astfel a fi în bună măsură un veritabil experiement social la scară redusă care ne-a demonstrat cât de pasivi am devenit în ceea ce privește mediul „social” ce ne împresoară din toate direcțiile când vine vorba de comunicare, informație, interacțiune.

Pare că am devenit niște receptacule inerte care absorb fără discriminare orice conținut primit din afară; chiar am ajuns să fim impasibili și față de ceva ce nu ne este plac, ba poate chiar ne este nociv?

Aceasta a devenit măsura în care am hotărât să premiem acele două inițiative care au decis să facă din social media un instrument la dispoziția lor, ci nu la dispoziția căruia să se afle. Aceasta a devenit măsura în care concusul s-a dovedit a fi, în opinia noastră, expresia unei stări de fapt, actuale și autentice mai mult decât ne place și suntem dispuși să admitem.

Pentru că așa este: ne ascundem în spatele acestui paravan online, unde devenim cu toții vrăjitori ai propriului Oz iluzoriu, fantasmatic în existența sa, însă pe cât se poate de real doar în patologia sa… Un tărâm în care, aparent, nu facem nimic și pare că nici nu trebuie să facem ceva.

A nu face nimic însă tot înseamnă ceva…  Poate că aceasta este forma de acțiune fără viziune despre care un proverb japonez vorbește și care ne tranformă, fără să ne dăm seama, viețile într-un coșmar pe care nu îl conștientizăm decât mult prea târziu, atunci când el este deja bine înstăpânit asupra viselor noastre…

Este bine să păzim astfel asupra bunului mers al liberăților de care dispunem: de exprimare, de acțiune, de decizie, pentru că avem nevoie de ele pentru a fi – și, în acest sens, Cronica de psihologie își menține invitația adresată și te așteaptă pe tine, cititorul care nu ești doar o oaie dintr-o turmă pierdută într-o mare de zgomote de fond, să i te adresezi, să-i scrii mesajul său și să te faci auzit, să devii agentul activ al schimbării din propria ta parte de univers!

Iar luna noiembrie pare a fi o perioadă cum nu se poate mai inspirațională în acest sens, pentru că vom celebra Ziua Internațională a Tineretului (10.11.), a Toleranței (16.11.) a Absurdului (20.11.) și chiar și a Bunului Simț (04.11.), dar mai ales a Bunăvoinței (13.11.) – ne definesc, toate aceste diferite laturi ale noastre, în umanitatea noastră mai mult decât ne mai amintim…

Ne puteți trimite articolele și recenziile prin email la adresa contact@cronicadepsihologie.ro, precum cu mesajele dvs. utilizând formularul de contact disponibil pe site.

Please follow and like us:
Facebook
Facebook
Instagram

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *