Drumul pre-trasat și presiunea lui „trebuie”

Trebuie să înveți bine, trebuie să termini o facultate, trebuie să ai un job bine plătit, trebuie să lași totdeauna o impresie bună, trebuie să te conformezi statutului pe care îl ai, trebuie să te vorbească ceilalți mereu de bine, trebuie să te găsești fără cusur în ochii lor, trebuie să fie ai tăi mândri de tine, trebuie să te supui normelor, trebuie să-ți lași visele pentru vremea în care vei fi avut deja un căpătâi… dar oare chiar trebuie? De ce ne place să alergăm spre a fi în rând cu lumea? De ce să oferim celorlalți frânturile perfecte ale vieții noastre, de ce să ne educăm unii pe alții in legea lui trebuie?

Și probabil vă veți gândi acum la cei care au reușit să trăiască bine în lumea lui „trebuie”, fără să le lipsească nimic astăzi, dar oare chiar nu lipsește nimic?   

Ne batem să adunăm diplome, ne batem pe cele mai bine plătite posturi, ne batem să avem un trai fără lipsuri, ne batem să adunăm regrete, din păcate asta e. Uităm că sufletul și mintea ne sunt de fapt casa. Ne grăbim să renunțăm cu prima ocazie la al nostru lux sufletesc.*

Lumea lui „trebuie” e lumea peste care domină complexul de inferioritate.

Lumea lui trebuie e o lume a competiției, o lume superficială, lumea  care îi oferă ființei umane impresia că s-ar fi vindecat de efemeritate. Presiunea lui trebuie îl împinge pe om să creadă că destul trebuie să fie întotdeauna de ajuns. Dacă tragi tot timpul și nu irosești timpul reușești în lumea lui trebuie? Cei ce au clacat în lumea lui trebuie sunt cei înghițiți de teamă, pentru că în lumea lui trebuie nu trebuie să greșești, nu?

În lumea în care avem impresia că avem totul sub control, de ce ni se pare că lumea lui trebuie nu o să ne taxeze după ce ne-am supus normelor ca niște copii cuminți?

Vom putea plăti cu a noastră „viață la cheie”? Cu cardul sau în numerar? Cu tihna psihicului nostru, din păcate în rate nedeterminate.

Ajungem să eșuăm în împărăția lui trebuie pentru că nu știm să gestionăm haosul generat de neîmplinirea din aparenta împlinire.

Nu toate trebuințele promovate de societate ne sunt nevoi, nu toate trebuințele insuflate din exterior ne acoperă nevoile în drumul spre propria noastră dezvoltare.

Fiecare trebuie asimilat doar pentru că e mai bine decât fără el fac din dezvoltarea armonioasă un deziderat greu de atins. Presiunea lui trebuie nu ucide copilul interior, dar îl împinge spre autodistrugere prin atitudinile manifestate în exterior, prin execsul de așa-numită libertate în fața cărora apropiații sunt martori.

Supusul împărăției lui trebuie e victimă sau vinovat?

E victima presiunii lui trebuie, presiune resimțită chiar și de cei ce aleg să nu se supună  însă e vinovat de a a nu fi înțeles că ai voie să greșești fără a te supune mai înaite lui „trebuie”.

Căci din momentul în care tot ce necesiți în suflet și minte nu-ți mai e destul, pierzi controlul.

*aici, cu sensul de confort psihic.
Please follow and like us:
Facebook
Facebook
Instagram

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *