Divorțul, din vina psihologului (!?)

Trăim într-o lume în care tot mai mulți oameni găsesc asumarea un fapt dificil de realizat, de aceea tot mai mulți preferă (conștient sau inconștient) să își creeze o poveste sau un vinovat pentru eșecurile din viața lor.

În urmă cu câteva zile, într-o discuție, o rudă de gradul 1 a fost folosit „este vina psihologului pentru divorț” ca argument pentru neîncrederea acelei persoane față de psihologie. Deoarece am vrut să înțeleg acest fenomen mai bine, am rugat-o pe scriitoarea și psihologul Petronela Rotar, un om pe care îl apreciez foarte mult, să-mi răspundă la 3 întrebări despre acest subiect:

H.C. Recent am dat peste o afirmație chiar din sânul familiei mele, că din cauza psihologilor s-au produs 2 divorțuri; mi-ar plăcea tare mult dacă ai putea să comentezi această afirmație?

P.R. Este un fapt cunoscut în lumea psihologilor: când un membru al familiei intră în terapie, începe să pună limite, să descopere cine este cu adevărat și ce vrea,  să ia decizii în favoarea sa – este blamat psihologul pentru aceste schimbări. Oamenilor nu le plac schimbările, iar când ele sunt și dureroase, cum e un divorț, caută vinovați, țapi ispășitori pentru ceea ce li se întâmplă. Iar psihologul e numai bun să dai vina pe el: dacă nu ar fi existat, lucrurile ar fi rămas la fel.

Lipsa de educație psihologică, de educație emoțională, face ca în jurul psihologilor să planeze tot felul de mituri și suspiciuni, inclusiv acela că psihologul îți impune, te pune să faci ceva. Or, nimic nu e mai departe de adevăr decât asta.

Sigur, uneori oamenii nu ar fi luat anumite decizii dacă nu ar fi fost la terapie, însă divorțurile survin fiindcă relația nu merge, nu din cauza psihologului.

H.C. Mă tot întreb de ce atât de mulți oameni (și avem cu siguranță cu toții în familie exemple) nu își pot asuma eșecurile, fie că este vorba despre un eșec într-o relație sau pe plan personal?

P.R. Sunt mai mulți factori care duc la această neasumare: locus controlul în exterior (oameni care nu simt că viața lor e în propriile mâini, ci în mâna destinului, astrelor, lui Dumnezeu, a altora ș.a.m.d.), credințele fataliste inoculate adânc în mentalul colectiv, nevoia de a „da bine” pe care o avem cu toții (managementul reputației), incapacitatea de a sta cu emoțiile care decurg din a-ți asuma responsabilitatea pentru un eșec, felul în care este privit social eșecul în societatea noastră.

Până nu vom normaliza eșecul și-l vom integra ca parte din firescul existenței umane lucrurile nu se vor schimba prea mult.

H.C. Din ce am observat, oamenii cu valori conservatoare tind să creadă că există doar un adevăr absolut, de cele mai multe ori, al lor; de ce este atât de greu să vedem că într-o relație este vorba de noi, și nu de mine, de ce nu putem vedea că fiecare parte din relație are adevărul său și că de fiecare dată îl cosmetizăm ca să părem noi într-o lumină favorabilă?

P.R. Cum ziceam mai sus, e o lipsă de educație emoțională crasă la noi: e nevoie să ne educăm, să ne antrenăm să devenim mai empatici, să ne putem pune în locul celorlați, să vedem și adevărul lor, să avem o viziune mai 360 de grade asupra lucrurilor care ni se întâmplă și pe care le provocăm.

În plus, capacitatea omului de a se autominți pentru a putea trăi cu sine e uluitoare: poveștile pe care ni le spunem nouă înșine sunt cel mai adesea versiuni extrem de cosmetizate ale realității în favoarea noastră.

* * *

În copilărie nu am avut parte de o educație a eșecului, de aceea mult timp am avut convingerea că eu m-am născut defect. Este important ca noi, adulții generației noastre, să nu mai repetăm greșelile părinților noștri, ci să ne autoeducăm și prin asta să ne educăm copiii în așa fel încât să-și poată asuma responsabilitatea pentru o eventuală parte de contribuție dintr-o relație, ca mai apoi să-și poată asuma propria viață – iar prin asumare întotdeauna vine și învățarea. Da, Petronela, ai dreptate: „până nu vom normaliza eșecul și-l vom integra ca parte din firescul existenței umane lucrurile nu se vor schimba prea mult.”

Please follow and like us:
Facebook
Facebook
Instagram

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *