Despre iubirea toxică

Nu există relație umană fără așteptări aduse din experiențele anterioare de interacțiune cu oamenii.” Susie Orbach

Deși funcționarea psihică se realizează pe mai multe niveluri (cum ar fi cele de conștient-subconștient-inconștient), nici o persoană pe care o întâlnim nu este în sine întru totul nouă, dat fiind că:

la un alt nivel fiecare nouă relație este croită după tiparul emoțional al întâlnirilor noastre anterioare”, iar „felul în care îi vedem pe ceilalți este construit de repertoriul emoțional pe care l-am jucat deja.

Aici își găsește explicația conceptul de familiaritate, pe care psihologia de cuplu și familie îl indică drept una dintre cele mai posibile explicații relațiilor toxice și disfuncționale ori al relațiilor care se constituie pe modelul relației dintre părinți ori dintre un părinte și copil, iar Virginia Satir rezumă lucrurile cu eleganță:

„Rezervorul psihic din care un copil își extrage stima de sine este rezultanta tuturor acțiunilor, reacțiilor și interacțiunilor dintre și între persoanele care au grijă de acel copil”.

În ceea ce privește transmiterea modelor disfuncționale de iubire, V. Satir, asemenea lui Carl Jung, de altfel, afirmă: „nu îi putem învăța pe alții ceea ce nu știm nici noi.”, iar E. Fromm conchide: fără cunoaștere (profundă, preferabil) de sine nu poate exista nici cunoașterea celuilalt; asemenea pentru iubire.

Iubire și nevroză

Dacă ar fi să corelăm afirmația lui Satir conform căreia fiecare cuplu are trei părți (eu, tu, noi) cu acea a lui Freud, care spune că partenerii aduc în cuplu alte persoane (două de fiecare, anume mama și tata), vom avea drept rezultat un număr mare de persoane și un număr și mai mare de relații, de dinamici, de influențe!

Afirmând totodată necesitatea dezvoltării unor mecanisme de evaluare a ceea ce este adevărat și a ceea ce este fals, autoarea avertizează asupra pericolului de a cădea în mod inconștient în capcana folosirii antimodelelor!

Vom încheia cu exemplul unei astfel de capcane: despre proiecțiile pe care le fac părinții asupra copilului, Virginia Satir afirmă că „l-am auzit odată pe Abraham Maslow spunând că a face astfel de speranțe și planuri pentru propriii copii este ca și cum i-ai îmbrăca în cămăși de forță invizibile.”

Situația nu este însă de disperat: „Dezvoltarea continuă a iubirii inițiale dintr-un cuplu depinde de modul în care cei doi membri ai cuplului fac ca cele trei părți să funcționeze”, încurajează tot Satir. Oricât de sumbru sună toate acestea, conștientizarea este soluția: „Toate abilitățile și atitudinile noastre sunt învățate. Limitările noastre se regăsesc în rezistența pe care o opunem la a învăța lucruri noi!…”

Please follow and like us:
Facebook
Facebook
Instagram

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *