Despre Cronica

Cronica de psihologie a demarat dintr-o inițiativă particulară coroborată cu sesizarea lipsei materialelor relevante din domeniul psihologiei, cel puțin în ceea ce privește mediul de informare românesc.

În acest sens, specificul proiectului s-a conturat în jurul ariei publicistice, din dorința de a aduce mai aproape de publicul interesat (larg și specialist deopotrivă) cunoașterea acumulată până acum despre om, persoană și așa-numita „știință a sufletului”.

Chiar dacă se menține în jurul sferei de specialitate, abordarea Cronicii de psihologie este îndreptată atât către domenii precum cele ale cercetării clinice și al neuropsihiatriei, cât și către experiența empirică, de zi cu zi, accesibilă nu doar cititorului avizat, ci și celui pasionat de cunoaștere și studiu independent.

Odată cu dezvoltarea proiectului și cu avântul pe care acesta l-a luat, au fost astfel conturate noi direcții ale activității, precum ateliere, cursuri, concursuri și alte evenimente de profil care să sprijine, alături de colaborări, misiunea Cronicii de a conferi spiritului psihologiei o dimensiune cât mai practică și utilă.

Totodată, Cronica de psihologie se dorește a fi un sprijin celor care își doresc să-și înceapă drumul practic în domeniul psihologiei. Sunt bineveniți, astfel, colaboratorii care doresc să scrie și să publice, să susțină seminarii și sesiuni practice, precum și să promoveze mai departe psihoeducația și calitatea psihologiei românești.

Așadar, dincolo de desfășurarea strictă a activității în mediul online, Cronica de psihologie își propune să iasă pe teren și să devină un portal, atât on-, cât și offline al cunoașterii, educației și dezvoltării, stabilind un nou standard al calității serviciilor și abordării psihologice teoretice, informative și practice deopotrivă.

Vă invităm să răsfoiți acest site pentru a vă informa, pentru a vă descoperi și pentru a ne descoperi prin intermediul a ceea ce, pentru noi, reprezintă în egală măsură munca și pasiunea noastră cea mai mare: psihologia!

Vă așteptăm să ne cunoaștem, devenind parteneri ai proiectului