De dragul meu

De dragul meu, m-am oprit puțin și m-am întrebat cine sunt eu. M-am rușinat puțin de această întrebare pentru că se presupune că trebuie să știu deja până la vârsta asta și pentru că m-am gândit că cine sunt eu să răspund la această întrebare și de ce ar conta.

Cine sunt eu nu poți afla doar din mediul online. Deși sunt pe câteva rețele de socializare, nu pot spune că m-am revelat cu totul acolo. Nu pot spune, totuși, nici că știu prea bine cine sunt dincolo de online. Mai am multe de descoperit despre mine, mai am multe de acceptat în legătură cu mine. Sunt și eu ca unii din mediul online: alege o poză drăguță, care dă bine, ține unele aspecte confidențiale, vezi cine îți urmărește activitatea. La un moment dat, m-am cam pierdut pe acolo. Încercam să fiu cât mai activă, pentru a nu fi uitată, aveam un program strict de a urmări câte like-uri primesc, apreciam pozele altora în speranța că favoarea mi se va întoarce – dar, treptat, m-am regăsit.

E destul de greu să ne regăsim pe noi, cei adevărați, pentru că suntem într-o continuă încercare fie de a crea impresia realității perfecte, fie de a ne cufunda cât mai tare în nemulțumire, tristețe, revoltă. Adevărul este că nu suntem nici ipostazele perfecte din mediul online, dar nici traumele trăite. Avem puțin din fiecare, dar suntem, cu siguranță, mult mai mult decât ele. Totuși, niciodată nu ne conștientizăm complexitatea ființei, ba mai mult, o și sufocăm prin încercări de a fi precum alții. Constat o nevoie acută a oamenilor de a fi acceptați și totodată de a ieși în evidență. Greșeala noastră cea mai mare e că încercăm să fim dincolo de mediul online ceea ce lăsăm impresia în el că am fi. Avem un filtru mental care ne ajută să selectăm cum trebuie să fim și acela se rezumă la ce ar da bine în online.

Cine suntem noi? Suntem cei fericiți, cei triști, cei vulnerabili, cei curajoși, cei plânși, cei respinși, cei victorioși. Nu suntem mereu aceeași, suntem într-o continuă schimbare și viața ne oferă șansa de a experimenta dualitatea existenței. Deși în viața de zi cu zi nu avem acele filtre luminoase, nu avem efecte care ne-ar putea ajuta să mai îmbunătățim acele mici nemulțumiri, suntem minunați! Poate nu suntem acolo unde vrem în viață, poate nu avem o anumită mașină, poate o relație ne-ar salva, poate ne-ar fi mai bine singuri… Indiferent de neajunsurile pe care le avem, trebuie mereu să ne întoarcem către noi și să nu pierdem din vedere cine suntem.

Trăim mai mult cu gândul la cine nu suntem încă, la cine ar fi trebuie să fim deja și întrebarea cine suntem noi, mai ales dincolo de mediul online, ne crează un oarecare disconfort. E mai ușor să fim în mediul online. E mai ușor să te modelezi, dar să te întorci la tine, să te conștientizezi așa cum ești, cu bune, cu rele, cu ce ți-e ușor să arăți și celorlalți, cu ce încerci din răsputeri să ascunzi – e un act de curaj… Poate unora le e mai ușor să se privească direct în suflet, fără nevoia de a se ascunde chiar și de ei însuși. A ne descoperi așa cum suntem nu înseamnă să acceptăm demersul introspectiv ca pe o fatalitate. Nu înseamnă că nu mai putem lucra la noi.

Se spune că suntem cei care suntem în momentele în care nu încercăm să impresionăm. Eu cred că, pentru a ști cine suntem dincolo de mediul online, trebuie să fim atenți la ce ne tresaltă inima de bucurie, la ce ne sclipesc ochii, la ce ne dă emoții. Nu trebuie să căutăm doar ceea ce ne place, ce ar fi bun, frumos. Cred că etichetele adesea ne încurcă. Nu trebuie să încerci să te descoperi ca fiind un om fericit. Acordă-ți libertatea de a fi și nefericit, trist, morocănos. Nu trebuie să fim mereu aceeași, ci trebuie să trăim conștient aici și acum.

Cine ești tu dincolo de mediul online? Nu ezita să-ți trimiți întrebarea prin curier introspectiv la adresa conștientizării de sine!

Please follow and like us:
Facebook
Facebook
Instagram

Un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *