Cu depresia pe divan

Tratamentul eficient al depresiei pornește de la alianța terapeutică solidă, bazată pe empatie și validarea pacientului, afirmă Gabbard (2007). Lucrul terapeutic trebuie să se desfășoare sub forma colaborării cu clientul, terapeutul suportiv ferindu-se de interpretări premature ori chiar ferindu-se de acestea cu totul:

„clinicianul va fi mult mai util dacă pur și simplu ascultă și încearcă să înțeleagă viziunea pacientului asupra bolii.”

Cu toate că Tratatul autorului este conform cu orientarea psihodinamică, Gabbard expune „ingredientele” unui demers aproape de bun-simț, în care atitudinile ce predomină sunt umane/-iste și care plasează în centrul atenției clientul și problematica sa, ci nu interpretarea sau tehnica.

Este, în fond, vorba de a fi acolo, prezent pentru celălalt.

Aceste considerente reies și din întrebările pe care practicianul trebuie să (și) le adreseze: „Oare stresorul implică umilință și pierdere?” sau „Care a fost semnificația a stresorului pentru pacient?”.

Statistici

Întrebări precum „Care sunt evenimentele care au precipitat aparent depresia?” și „Care este ideologia dominantă a pacientului?” sunt doar două exemple de atitudini care tind atât către abordarea a ceea ce se află la exterior, cât și la interior – un fel de interacțiune între mediu și individ, deci, dar care reprezintă de fapt „dimensiunea interpersonală a depresiei”.

Se constată axarea nu doar pe trăirea cognitivă, ci și emoțională, înglobându-se astfel un conglomerat de profunzime ce ia în considerare o depresie multifațetată în cauzalitatea ei.

Din acest punct de vedere, se desprind mai multe perspective prin prisma cărora putem conceptualiza depresia:

● pe de o parte, depresia își poate avea cauza în întoarcerea către sine a tendințelor distructive față de ceilalți și în exacerbarea furiei introiectate;

● cauza conflictului depresiv se poate afla de asemenea fie în existența unei „imagini a Sinelui perfecționistă care pare imposibil de atins”, fie într-o instanță „neînțelegătoare” a Supraeului și care se interpune între ceea ce poate da în mod realist persoana și ceea ce i se cere;

● pe de altă parte, depresia poate proveni din abandonarea propriei persoane pentru un „celălalt dominant” și pentru care au fost abandonate propriile nevoi și dorințe;

Trăim deconectați într-o lume modernă care și-a pierdut coerența de sine

● nu în ultimul rând, se poate vorbi de o depresie fie anaclitică, în care predominante sunt sentimentele de neajutorare, slăbiciune și singurătate, fie de o depresie mai degrabă de tip introiectiv, în care centrală este dilematica autodezvoltării în detrimentul găsirii unui obiect protector al iubirii.

În acest fel, se construiește un demers în care, integrând mecanismele de apărare, de rezistență și de transfer, înțelegerea contextului particular se realizează de o manieră cât mai nuanțată și mai elaborată, adunându-se informații și, practic, „material de lucru” relevant pentru client astfel încât să se poată corela simptomatica și aparența cu individualitatea specifică pacientului.

Gabbard, G., O. (2007). Tratat de psihiatrie psihodinamică. București: Editura Trei.

Please follow and like us:
Facebook
Facebook
Instagram

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *