Copilăria nu este totul (II)

Vorbeam în articolul trecut despre ce înseamnă a avea o „atitutine potrivită față de viață”, precum și în ce măsură ne influențează sau nu perioada copilăriei și modelele parentale această atitudine. Continui astăzi același subiect, detaliind despre modul în care relația cu părinții și copilăria nu reprezintă marca definitorie a formării noastre.

Toată această perioadă, cu interacțiunile care sunt întreprinse în relația dintre mamă și copil, este responsabilă de formarea Eului propriu. Astfel, în funcție de ce experimentează copilul în aceste momente, așa se va forma și Eul său. Dacă el va cunoaște suficientă plăcere și va căpăta destulă încredere, va fi capabil să se dezvolte și să stabilească relații pozitive față de sine și de cei din jur.

În schimb, neglijența manifestată în îngrijirea acestuia îi va slăbi Eul propriu făcând această perioadă de dezvoltare și de integrare în lume ca fiind o povară pentru copil; în acest sens copilul nu va fi capabil să se dezvolte armonios, lucru ce va avea repercursiuni serioase în fiecare stadiu de dezvoltare, mai ales în viața adultă.

De exemplu în maternități, imediat după naștere, copilul era luat și dus repede în sala bebelușilor fără a fi lăsată mama să aiba contact cu acesta. În ultimul timp, lucrurile s-au schimbat, iar acum mama este încurajată ca imediat după naștere să-și îmbrățișeze bebelușul pentru ca primul său contact cu lumea să fie unul securizant.

Atașamentul

Paradoxal, perioada din care ne amintim atât de puțin sau chiar nimic este atât de importantă în formarea personalității noastre viitoare și ne rămâne adânc înrădăcinată în inconștient.

Tehnica e similară cu cea de snowball (bulgăre de zăpadă): avem o copilărie fericită în care suntem îngrijiți, ne dezvoltăm armonios și percepem viața într-un mod plăcut având control asupra acțiunilor noastre datorită încrederii în sine; sau avem parte de o copilărie în care suntem neglijați, percepem viața într-un mod negativ și ca fiind periculoasă, apoi ne dezvoltăm dependenți de alte persoane din cauza lipsei de încredere în propriile forțe.

În fine, chiar dacă perioada copilăriei cântărește atât de mult, nu ne putem limita doar la aceasta. După cum am spus, venirea pe lume este mijlocită de mamă, dar mai apoi lumea nu înseamnă doar atât. Avem o infinitate de posibilități de a extrage informații din lume prin intermediul relaționării cu ceilalți oameni și o multitudine de situații de experimentat.

Astfel, totul depinde de dorința noastră de a face o schimbare, iar dacă avem puterea să trecem peste evenimentele aversive și să vedem binele din lume, ne vom programa în direcția căutării și construirii binelui transformând viața dintr-o povară într-un prețios dar.

Senger, G., & Hoffmann, W. (1998). Cum să ne calculăm coeficientul de personalitate (A. Mihalache, traducător). București: GEMMA PRES 2000.

Please follow and like us:
Facebook
Facebook
Instagram

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *