Ce măsoară emoțiile?

Emoțiile au o importanță foarte mare, ele ne ajută să comunicăm voluntar și involuntar. De asemenea, emoțiile transmit mesaje rapide, intense și fizice, care ne oferă permisiunea de a reacționa la stimulii din mediul înconjurător.

De ce avem emoții?

Datorită evoluției, suntem înzestrați cu un set de programe superior adaptative, care sunt menite să rezolve problemele specifice de supraviețuire”, afirmă Adrian Furnham. Exprimarea automată și involuntară a multor emoții, reprezintă una dintre trăsăturile de bază a vieții sociale de succes. Rolul emoțiilor este de a cataliza și de a activa multe sisteme care sunt menite să rezolve probleme.

Cum procesăm emoțiile

Care sunt cele 6 emoții fundamentale?

  • Fericire
  • Uimire
  • Dezgust
  • Tristețe
  • Furie
  • Frică

Codarea și decodarea emoțiilor

Adrian Furnham spune că oamenii comunică emoțional, ei își arată emoțiile prin intermediul expresiilor faciale, prin schimbarea tonului vocii, prin mișcările corporale și prin postura lor”. Codarea și decodarea emoțiilor sunt acțiuni programate în ființa umană.

Cum se măsoară emoțiile?

Psihologii măsoară emoțiile prin patru metode de bază: prima este relatarea prin propria persoană. Acest lucru se poate face prin interviu sau prin chestionar”, ne informează Adrian Furnham. A doua metodă este ceea a observației, a treia metodă este ceea a măsurării comportamentului în timpul efectuării unei sarcini, iar ceea de a patra metodă este măsurătoarea fiziologică”, evidențiază Adrian Furnham.

Gestionarea emoțiilor și a gândurilor este o abilitate – află cum o poți stăpâni!

De remarcat este că, emoțiile joacă un rol important în evoluție și ele sunt necesare în viața oamenilor.

„Emoțiile sunt dispozitive mentale pentru garantarea angajamentului!” Mark Ridley

Furnham, A. (2017). 50 de idei pe care trebuie să le cunoști. Psihologie. București: Editura Litera.
Please follow and like us:
Facebook
Facebook
Instagram

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *