Ce înseamnă să fii vulnerabil?

Adesea, vulnerabilitatea este confundată cu starea de slăbiciune, pe când, în realitate, a fi „vulnerabil” înseamnă a avea curajul de a sta față în față cu dificultățile întâmpinate pe parcursul timpului.

Altfel spus, este modalitatea prin intermediul căreia ne oferim ocazia de a ne descărca de emoțiile copleșitoare ce se acumulează în urma unor experiențe întâlnite. Prin exprimarea sentimentelor pe care le deținem, ajungem să ne acordăm atenția pe care o merităm, astfel încât să consolidăm un echilibru afectiv.

De îndată ce suntem deschiși asupra stărilor noastre interne – prin faptul că le dăm libertatea de a se manifesta în conformitate cu anumite necesități – reușim să dăm glas trăirilor noastre.

În aceeși ordine de idei, când vorbim despre a găsi vocea trărilor noastre, ne referim la existența unei voci reprezentative a adevărului emoțional; acest aspect se referă la identificarea sentimentelor resimțite, la efectuarea unei analize obiective asupra comportamentului manifestat, la conștientizarea și integrarea lor în cadrul personalității noastre, în așa fel încât să ne putem accepta pe noi înșine.

Poate vă întrebați: de ce a fi vulnerabil este considerat un semn al slăbiciunii? O explicație optimă ar putea fi axată pe evenimentele parcurse în cadrul copilăriei, având în vedere ideea expusă de Sigmund Freud, conform căreia „copilul este părintele adultului de mai târziu”.

De dragul meu

În acest sens, dacă s-a întâmplat ca în trecut să ni se reproșeze că nu avem motive serioase de a plânge sau de a ne simți într-un anumit fel și dacă ceea ce am trăit nu a fost validat de cei din jurul nostru, ajungem în ipostaza de a respinge ceea ce este determinat de diferite situații, deoarece putem avea impresia că stările noastre nu sunt reale sau demne de luat în considerare.

Acest lucru este posibil pentru că, atunci când suntem mici, nu știm ce să facem cu sentimentele noastre și, prin urmare, avem nevoie de o figură de atașament care să ne îndrume și care să ne sprijine. Odată ce figura noastră de atașament ne comunică, de exemplu, că „plângem degeaba”, nu ne oferă empatie sau înțelegere, iar noi preluăm acest model de tratare a diferitelor reacții pe care le putem manifesta în viața de zi cu zi prin interiorizarea vocii celuilalt.

În acest context, apare un blocaj pe plan afectiv, ce nu ne permite să ne descărcăm așa cum se cuvine, dat fiind faptul că ne-am format impresia că sentimentele noastre nu trebuie să fie exprimate în fața persoanelor din jur sau chiar impresia conform căreia ceea ce simțim nu contează.

Așadar, a fi „vulnerabil” este o dovadă a respectului față de sine și față de stările noastre interioare, precum și este modalitatea prin intermediul căreia ne permitem să exprimăm ceea ce trebuie să iasă la suprafață, astfel încât să existe o eliberare a tensiunii acumulate. Prin urmare, ce-ar fi dacă ne-am asculta glasul trăirilor noastre?

Please follow and like us:
Facebook
Facebook
Instagram

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *