Ce este și ce nu este educația sexuală?

Educația sexuală este un subiect intens dezbătut în ultima perioadă în România. Am urmărit destul de aproape această dezbatere și am rămas oarecum stupefiat de conotațiile îngrozitoare pe care le-au atribuit unele persoane educației sexuale.

Această „bătălie” de opinii se poartă mai mult pe terenul ideologiilor politice și mult mai puțin pe terenul specialiștilor. Iar ceea ce mi se pare scandalos este că i-am uitat și i-am îngropat sub ideologii pe cei care contează și beneficiază de acestă educație, pe copiii noștri.

De aceea am apelat la 3 specialiști și le-am pus aceleași întrebări. Iată ce ne-au răspuns:

Petronela Rotar, scriitoare și psiholog

Educația sexuală nu înseamnă educație pentru sex, cum își închipuie ignoranții. Ci noțiuni despre corp, despre procesele firești care apar devreme în ontogeneză, despre cum să recunoască abuzul atunci când apare și cum să se ferească de el, iar mai târziu, când este potrivit ca vârstă, despre contracepție și boli cu transmitere sexuală.”

Camelia Ruxandar, psiholog clinician cu formare în psihoterapie integrativă

„Educatia sexuală presupune accesul la informații coerente dintr-o varitate de teme care au legatură cu sexualitatea, explorând valorile și credintele despre aceste teme, rezultatul final fiind dobândirea abilității de a explora relațiile din viața adultă într-un mod sănătos, [precum] și menținerea sănătății sexuale.

Temele referitoare la educația sexuală cuprind informații despre dezvoltarea umană, etapele dezvoltării umane din punct de vedere biologic și relațional, incluzând reproducerea si dobândirea identității de gen; relațiile, tipurile de relații și comportamentele adecvate fiecărui tip de relație; comportamentul sexual, cum ar fi abstinența și sexualitatea pe parcursul vieții; sănătatea sexuală, care presupune informații despre bolile cu transmitere sexuală, riscurile actului sexual neprotejat; abilități personale, cum ar fi limitele personale ale propriului corp și procesul de luare a unei decizii, inclusiv cea a începerii vieții sexuale.”

Denisa Petcu, psihoterapeut

„Educația sexuală este la fel de importantă ca matematica din punctul meu de vedere. (…) A cunoaște metodele de contracepție, a avea informații despre sex și anatomie nu înseamnă automat și începerea vieții sexuale.

Sexul este o parte importantă din viața noastră, doar pentru că alegem să nu vorbim despre asta, nu însemnă că el va înceta sa fie. (…) Educația sexuală acoperă chiar și partea de relații de cuplu. Copiii sunt conștienți și realizează ca relațiile între parteneri există chiar dacă nu acționează, ceea ce înseamnă că au nevoie de informații pentru a-și înțelege corpul, relațiile și emoțiile.”

Please follow and like us:
Facebook
Facebook
Instagram

2 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *