Carl Jung despre relația maritală: între alegere liberă și ereditate psihică

„Atașamentul față de părinți constituie factori care „influențează, favorizează sau îngreunează inconștient alegerea partenerului.”

Carl Jung considera, cu privire la alegerea partenerului, că nu putem vorbi de o alegere liberă atâta timp cât „nonconștiența originară” încă este predominantă, întrucât libertatea de a alege presupune un nivel înalt, crescut de conștientizare. Or, conștientizarea presupune mai întâi de toate o diferențiere de ceilalți, numai în urma acestui proces putându-se apoi discuta despre existența unei relații.

Considerând despre conținuturile conștiinței că „se supraevaluează întotdeauna”, alegerea, deci, a partenerului va fi condusă de „motivații încă inconștiente” care în primul rând „provin din influența părintească”.

Pe scurt, este vorba de cele spuse în articolul anterior cu privire la educația familială: raportul cu părintele de gen opus, precum și atașamentul față de părinți constituie factori care „influențează, favorizează sau îngreunează inconștient alegerea partenerului”.

Legătura dintre educația familială, transgenerațional și arhetip devine clară atunci când citim descrierea pe care Jung o face celui din urmă concept (cu referire în principal la arhetipurile anima și animus): „o masă ereditară inconștientă transmisă din timpuri străvechi și gravată în sistemul viu, (…) un sistem psihic de adaptare moștenit”, din acest fragment reieșind de fapt relația dintre inconștientul personal și inconștientul colectiv.

Se înțelege astfel cu ușurință la ce se referă constrângerea alegerii partenerului: este vorba de urmarea acelor direcții inconștiente pe care moștenirea transmisă de la predecesori (părinți, bunici, repere familiale) ne modelează și ne determină așteptările față de celălalt, de partener.

Relația de cuplu este o moștenire a relației parentale

Cu toate că studiul nu este unul dintre cele mai practice privitor la relațiile dintre soți, Jung realizează o trecere în revistă gradată a modului în care dezvoltarea personalității este legată de influențele inconștiente, acestea din urmă exercitându-și propria influență asupra parcursului vieții, asupra stabilirii relațiilor și a devenirii de sine.

Afirmând că „nu există conștientizare fără dureri”, Jung concluzionează că „fiecare vârstă a vieții își are propriul adevăr psihologic, propriul adevăr programatic ca să spun așa, tot la fel propria treaptă de dezvoltare psihologică”, iar dezvoltarea fiind, în ultimă instanță, „o chestiune ce ține de capacitatea individului”. Ce anume determină această capacitate însă, rămâne de văzut…

Jung, C., G. (2006). Opere complete – vol. 17 – Dezvoltarea personalității. București: Editura Trei.
Please follow and like us:
Facebook
Facebook
Instagram

Un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *