Când mama nu e bine…

Suferința postpartum este reală și nu are de ce să fie trecută sub tăcere.

La nivel mondial, aproximativ 10% dintre femeile însărcinate și 13% dintre cele care au dat naștere suferă de o formă de tulburare mentală, depresia fiind cea mai întâlnită. Ratele sunt și mai mari în țările în curs de dezvoltare, dar și în rândul anumitor grupuri, precum al mamelor adolescente sau al femeilor cu istoric traumatic.

Depresia postpartum – sau perinatală, dacă ne referim și la cea prezentă în timpul sarcinii – este una dintre cele mai severe forme de depresie, determinând nu doar incapacitatea mamei de a se îngriji de sine și de nou-născut, ci uneori putând conduce chiar la suicid ori episoade psihotice grave, în care mama să-și facă rău sieși ori chiar copilului.

Iar suferința mamei se propagă: dincolo de perturbările în dezvoltarea psiho-fiziologică a copilului, întreg sistemul familial este afectat, atât din punct de vedere emoțional, cât și social, economic.

Dacă fi câteva lucruri pe care fiecare dintre noi să le țină minte referitor la această tulburare, iată trei dintre acestea:

1. Depresia postpartum este o complicație a nașterii

Etiologia tulburării reprezintă un complex cauzal vast, existând în mod cert o interacțiune între factorii biologici și circumstanțele de viață ale fiecărei femei în parte. De asemenea, ca în cazul oricărei alte afecțiuni, se poate vorbi și de predispoziții, iar antecedentele în ceea ce privește atât anxietatea, cât și depresia sunt de luat în seamă. Nu în ultimul rând, dezechilibrele hormonale (în nivelurile de progesteron, estrogen și oxitocină) sunt adesea reale cauze ale afecțiunii.

2. Simptomatologia nu este întotdeauna vizibilă

Totodată, aceasta se poate instala treptat, trecând nebăgată în seamă: zi după zi, tristețea își face tot mai mult simțită prezența, iar apatia o însoțește. De asemenea, dificultățile de concentrare și episoadele de plâns sunt intense și frecvente. Mai mult, furia este un indicator valid al prezenței tulburării, și este cel mai frecvent declanșată de orice lucru mărunt, aparent neaflat în legătură cu… nimic „serios” – ceea ce (atenție!) face cu atât mai dificilă identificarea adecvată a suferinței mamei.

Citește și: Mama este precum dirijorul unei orchestre

3. Există tratament

Luate împreună, intervențiile psihoterapeutice alături de cele medicamentoase (există formule antidepresive care sunt eficiente și care nu prezintă contraindicații în sarcină sau alăptare) fac cu adevărat o diferență. Pentru că este vorba, aproape întotdeauna, de mai mult decât de un dezechilibru chimic, ci și de unul al condițiilor de mediu (sociali, de viață, afectivi), cele două componente ale tratamentului merg mână în mână pentru a forma o abordare personalizată și cât mai eficientă.

Nu în ultimul rând, susținerea este cea mai importantă și poate fi un factor-cheie al susccesului tratamentului, fie el medicamentos ori psihoterapeutic. Sprijinul din partea familiei, dar și al prietenilor ori chiar de la nivel social (prin practicile de protecție socială aflate în vigoare și reglementate la nivel legislativ) determină adesea dacă mama dispune de mijloace viabile și certe prin care să-și regăsească drumul înapoi către sine și către experiența sanătoasă a maternității.

Please follow and like us:
Facebook
Facebook
Instagram

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *