Când cei dragi pleacă…

Viața poate părea foarte neclară uneori și plină de întrebări, ale căror răspunsuri le culegem odată cu parcurgerea ei, prin intermediul experienței – iar pe măsură ce înaintăm în diferitele ei etape, descoperim că un lucru este inevitabil: pierderea celor dragi nouă.

Cu siguranță că durerea resimțită este una nemărginită… Este o durere amplificată de o serie de întrebări și gânduri. Ne putem simți depășiți de situație, lipsiți de putere, chiar nedreptățiți de faptul că inevitabilul s-a produs. Toate aceste trăiri sunt complet normale și de înțeles, durerea noastră este autentică, la fel cum sentimentele noastre pentru respectivele persoane ce au trecut în neființă au fost și vor fi, în continuare, reale și intense.

În acele momente, ar fi bine să acordăm timp și înțelegere atât nouă, cât și stărilor noastre interioare. Merităm aceste lucruri mai mult ca oricând, ba chiar, mai mult decât ne-am putea închipui! Într-o perioadă nu tocmai plăcută a vieții noastre, în care ne putem simți sufocați de majoritatea aspectelor, avem dreptul la această gură de aer proaspăt: să închidem ochii, să ne golim mintea pentru câteva minute și să respirăm. Să respirăm așa cum n-am mai făcut-o până în acel moment, să ne dăruim fiecare secundă nouă și întregului nostru organism – fiecare secundă pentru a înțelege, atât cât putem, ceea ce s-a întâmplat.

Citește și: În căutarea sinelui pierdut

Persoanele dragi care nu mai sunt astăzi printre noi,  lipsesc doar fizic – spiritual sunt în întregime alături de noi, sunt prezente mai mult decât ne-am putea imagina, chiar dacă această idee poate fi considerată un clișeu. Vă întrebați cum ar putea fi posibil acest lucru? Datorită nouă: le-am integrat atât de mult și cu atâta iubire, încât ei fac parte din noi.

Altfel spus, fac parte dintr-un întreg frumos prin intermediul căruia le oferim șansa de a trăi cu toate că au trecut în neființă: prin gândurile pe care le transmitem pentru ei, pentru faptele pe care le facem în memoria lor, dar mai ales, prin faptul că ni-i amintim cu drag.

Dragostea pe care le-o purtăm este necondiționată și pură. Este o dragoste ce va înzestra fiecare amintire pe care o avem cu persoanele respective, fiecare cuvânt, fiecare sfat pe care l-am auzit din partea lor. Tocmai această iubire ne poate îndemna să ne continuăm viața într-un mod armonios: faptul că oamenii pe care i-am îndrăgit atât de mult și-ar dori să ne parcurgem mai departe drumul luminos.

Faptul că mergem pe diferitele căi ce ne sunt scoase la iveală nu înseamnă egoism, egocentrism sau nepăsare: în realitate, este pura direcție a vieții, iar acest eveniment poate fi o dovadă clară a faptului că viața merită trăită din plin, că ar fi bine să facem ceea ce ne dorim atât de mult, că este momentul să ne punem toate planurile în aplicare fără a mai lăsa frica să ne acapareze, că este momentul să ne permitem să strălucim, atât pentru noi, cât și pentru ei.

Prin urmare, ce-ar fi dacă am trăi și am parcurge împreună, profitând de spiritualitatea care ne este pusă la dispoziție, noile orizonturi?

„Cei pe care i-am iubit și pe care i-am pierdut nu mai sunt unde erau, dar ei sunt întotdeauna și pretutindeni acolo unde suntem noi.”

Alexandre Dumas.

Please follow and like us:
Facebook
Facebook
Instagram

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *