Basmele și rolul lor în dezvoltarea emoțională a copilului

În dezvoltarea psihoemoțională a copilului, basmele reprezintă un element important al procesului. Esența lor este una arhetipală, reflectând structurile psihice fundamentale sub forma imaginilor simbolice, ceea ce face ca în acest fel să surprindă dificultățile existențiale cu care el se confruntă, fie în context familial (rivalitate între frați, interdicția incestului), fie personal (afirmarea de sine, acordul cu valorile personale).

Basmele pregătesc în acest fel copilul pentru confruntarea cu dilemele inerente vieții, ajutându-l să descopere nu doar soluții la probleme, ci și să-și identifice și utilizeze propriile resurse. Este susținută, de această manieră, construcția personalității. De asemenea, basmele poartă un mesaj cu un impact cu atât mai profund, dat fiind faptul că ele nu se adresează doar structurii conștiente, ci mai ales celei inconștiente.

Metaforele și imaginile simbolice ale semnificației binelui și răului susțin dezvoltarea Eului și clarificarea emoțională, aceste conținuturi fiind foarte prezente și reale în mintea copilului, însă neputând fi înțelese și numite de la sine – aspect pe care basmul îl suplinește, asigurând astfel suportul ideal prin care anxietatea, furia sau alte emoții complexe pot fi elaborate și gestionate în mod adecvat.

Citește și: Interpretarea basmelor

Proiectând asupra personajelor și identificându-se cu diferitele situații prin care acestea trec, copilul ce ia contact cu lumea fantastică a basmelor are posibilitatea de a-și rezolva propriile sarcini existențiale prin trăirea în plan interior a experienței narative. Abilitățile emoționale, sociale și intrapersonale sunt rafinate și (re)structurate de o modalitate subtilă și rafinată, achizițiile venind deopotrivă și în direcția dezvoltării cognitive.

Caracterul universal al basmelor și al conținutului lor permite accesarea facilă a structurilor inconștiente nu doar în contextul dezvoltării copilăriei, ci și al celui de vindecare terapeutică.

Basmele, ca tehnică narativă, sunt tot mai utilizate în demersurile de consiliere și psihoterapeutice tocmai în scopul reconectării cu copilul interior și al resemnificării și transformării imaginarului infantil ce încă domină psihicul.

Angoasa abandonului ori a morții, trăirile dureroase în relațiile fraterne sau parentale, confuziile referitoare la sexualitate și violență ori emoțiile disruptive precum furia sunt doar în mod aparent specifice vârstei copilăriei, întrucât, neelaborate corespunzător, ele se constelează în blocaje care se întrețin și chiar se amplifică de-a lungul vieții, ajungând astfel să fie purtate drept poveri deosebit de dureroase la vârsta adultă.

Dintre basmele ce abordează marile teme ale dezvoltării pot fi menționate povestea Albei-ca-Zăpada, care ilustrează dificultățile pe care vârsta pubertară și adolescenței le aduce în dinamica mamă-fiică și în cea cu sexul opus; povestea Scufiței Roșii, care dezbate tema tentației sexuale și a necunoscutului sexualității; basmul Cenușăresei (în ciuda contestării sale recente), ce redă cu acuratețe relațiile fraterne disfuncționale.

Se remarcă, așadar, importanța pe care dimensiunea narativă o ocupă în procesul dezvoltării psihice a unui copil, indiferent că este vorba de aspecte ce privesc rezolvarea unor conflicte referitoare la sarcinile de structurare identitară, dar și la cele de rezolvare a conflictelor atât interioare, personale, cât și exterioare, relaționale.

Please follow and like us:
Facebook
Facebook
Instagram

Un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *