Atunci când renunțăm la noi…

Se întâmplă uneori să întâlnim persoane ale căror perspective sunt diferite față de ale noastre, iar noi să cedăm influenței acestora…

Acest lucru este unul normal, dat fiind faptul că ne formăm opiniile pe baza experiențelor pe care le întâmpinăm – iar atât întâmplările pot fi diferite, cât și concluziile trase în urma a ceea ce am întâlnit. În acest sens, există posibilitatea de a ne lăsa influențați de perspectivele altor persoane, în urma existenței unui fond afectiv instabil.

Pentru a înțelege mai bine despre ce este vorba, să urmărim acest exemplu: ne dorim tare mult să plecăm să studiem în altă țară. Figura noastră de atașament ne  îndrumă în a nu lua această decizie, sugerând că ne este mai avantajos să rămânem în locul în care ne aflăm în acel moment. Fiind o persoană asupra căreia este instalată o stare emoțională puternică, se poate întâmpla ca de îndată ce auzim aceste lucruri să alegem să urmăm recomandarea persoanei în cauză.

Acela este momentul în care renunțăm la propria persoană, în schimbul integrării și accepătrii de către oamenii din jurul nostru – dar, mai presus de toate, pentru a nu-i dezamăgi – ajungând, poate, să ne dezamăgim pe noi, prin proiecțiile pe care le facem.

Altfel spus, în momentul în care ne deplasăm de conceptele și de dorințele pe care le avem consolidate, ajungem în ipostaza de a ne îndepărta de sine. Bineînțeles că pot fi cazuri în care schimbarea viziunii personale poate fi constructivă, dar cu toate acestea, este bine să vizualizăm întreaga situație în așa fel încât sentimentele noastre față de cineva să nu ne conducă spre adoptarea unei opinii contrare sau distorsionate asupra a ceea ce am consolidat inițial.

Totodată, renunțarea asupra perspectivelor proprii, astfel încât să fim în consens cu o anumită persoană, poate evidenția frica de respingere pe care o resimțim – frică a cărei proveniență poate avea rădăcini în copilărie, dacă vreodată ne-am simțit abandonați de către figurile de atașament sau dacă vreodată am considerat că nu primim atenția necesară.

În acest sens, ajungem în postura de a ne pierde identitatea doar pentru a nu ne simți excluși și pentru a avea parte de validare.

Pe de altă parte, tot acest context poate avea drept cauză lipsa încrederii de sine. De îndată ce nu avem încredere în forțele proprii, avem tendința de a ne îndrepta către gândirea majoritară sau către gândirea unei persoane pe care o percepem ca fiind stabilă, sigură și echilibrată, sau chiar de a ne îndrepta către viziunea unui om față de care am dezvoltat o dependență emoțională.

Încrederea în sine – cel mai bun prieten

Așadar, ce ar fi dacă am efectua o analiză obiectivă, într-un mod realist, deciziile pe care le luăm, astfel încât să nu ne abandonăm propria persoană și propriile convingeri? Astfel, putem ajunge să ne raportăm la noi înșine în momentul prezent și autentic, fără a fi influențați într-un mod distructiv de timpul trecut sau de influența restrictivă a figurilor de atașament.

Please follow and like us:
Facebook
Facebook
Instagram

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *